Crăciunul şi Anul Nou a umplut Valea Prahovei de turişti

Crăciunul şi Anul Nou a umplut Valea Prahovei de turişti

Vacanţa de Crăciun a umplut spaţiile de cazare din Prahova. Atât pe Valea Prahovei cât şi în Breaza şi Câmpina gradul de ocuparea fost foarte mare. În Sinaia, Buşteni şi Azuga unităţile de cazareau fost pline în timp ce în Breaza şi Câmpina gradul de ocupare a depăşit 90%. Astfel Crăciunul a fost un prilej bun pentru turişti să se relaxeze alături de cei dragi în Prahova, să se meargă la centrele SPA, piscine sau cluburi din zona montană, să se bucure de obiceiuri și atmosferă de sărbătătoare.

Turiştii au plătit în medie între 2.400 lei şi 3.500 lei/ cameră pentru 3 nopţi de cazare la un hotel de 4 stele cu mic dejun şi cină festivă de Crăciun, întâmpinare la sosire cu diverse produse specifice perioadei, împodobit bradul, colinde, cadouri, plus alte facilități.  Pentru un sejur de 4 nopţi la un hotel de 3 stele turiştii au achitat în jur de 1850 de lei/ cameră beneficiind de mic dejun inclus şi cină festivă în seara de Crăciun și brunch pe 26 decembrie.

Revelionul a venit cu un grad de ocupare de 100% peste tot în Prahova inclusiv în Breaza şi Câmpina care astfel au ajuns la nivelul staţiunilor consacrate (Sinaia, Azuga şi Buşteni), fiind al doilea an consecutiv cu acest grad de ocupare.
Tarifele pe care turiştii le vor achita pentru Revelionul petrecut în Prahova sunt cuprinse între 3.400 lei şi 6.000 lei/ cameră pentru 4 nopţi de cazare la un hotel de 4 stele (cu mic dejun, cină festivă cu muzică live de Revelion, brunch și Dinner Party pe 1 ianuarie, etc). La un hotel de 3 stele sejurul va costa în jur de 2.900 lei/cameră pentru 5 nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, cina pe 30 decembrie, cină festivă cu muzică live de Revelion şi brunch pe 1 ianuarie.

“Turiştii rămân fideli judeţului Prahova pentru sărbătorile de iarnă, aspect reflectat în gradele mari de ocupare, cât şi în rezervările care se fac pentru această perioadă din ce în ce mai devreme. Ca noutate în acest an 5% dintre rezervările pentru aceasta perioadă s-au făcut folosind voucherele de vacanță.

Hotelierii oferă pachete bogate  pentru sărbători, promițând o experienţă care include de la întâmpinare cu produse specifice perioadei până la mese festive, concerte, ore relaxante la centrele SPA, degustări de vin sau cântece în jurul focului de tabără. Astfel orice vacanţa petrecută în Prahova se transformă într-o amintire plăcută ceea ce determină turiştii să revină, de multe ori la acelaşi hotel pentru aceste sărbători”, a declarat Adrian Voican, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here