Controale riguroase în brutării și service-urile auto din Prahova! In perioada 21-26.09.2020, ITM Prahova a desfăşurat Campania naţională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul fabricării produselor de brutărie şi a produselor făinoase şi în domeniul întreţinerii şi reparării autovehiculelor

S-a urmarit , printre altele si identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniile menţionate.

S- a avut in vedere si identificarea angajatorilor care utilizează munca copiilor şi a tinerilor fără respectarea reglementărilor specifice.

Inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Relaţii de muncă au verificat un număr de 30 agenţi economici. Au identificat 3 persoane care prestau activitate fără a avea încheiate contracte individuale de muncă

Au aplicat amenzi în valoare totală 60.000 de lei.

Deficiente in urma acestor controale riguroase

Totodată, inspectorii de muncă au mai constatat următoarele deficienţe: neînmânarea contractului individual de muncă salariatului; neactualizarea regulamentului intern; neacordarea sporului pentru munca prestată în week-end; neevidenţierea orelor de muncă prestate de salariat; lipsă negociere dată achitare salarii; nerespectarea HG 905/2017 cu privire la transmiterea încetării suspendării contractului individual de muncă, precum şi transmiterea de date eronate în Revisal.


În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost întreprinse 20 de controale în domeniul întreţinerii şi reparării autovehiculelor şi 5 în domeniul fabricării produselor de brutărie şi produselor făinoase. Au fost aplicate 74 de sancţiuni contravenţionale (toate fiind avertismente) şi amenzi în valoare de 5000 de lei.. Pentru deficienţele constatate s-au dispus măsuri cu termene ferme de remediere şi pentru intrarea în legalitate.

Printre deficienţele constatate amintim: neacordarea echipamentului individual de protecţie; echipamente fără verificare tehnică; neefectuare control medical prin servicii medicale de medicina muncii; căi de circulaţie nemarcate şi neeliberate de obstacole; pardoseala alunecoasă şi căi de circulaţie înguste.

Masurile anticovid nerespectate


De asemenea, inspectorii de muncă au verificat şi modul în care angajatorii au pus în practică măsurile dispuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-COV 2, în contextul epidemiologic actual.

S-au contatat o serie de nereguli

lipsă triaj epidemiologic;

lipsă dozatoare cu dezinfectant la intrarea în unitate;

lipsă semnalizare şi indicatoare de avertizare şi interdicţie;nstruire necentrată pe particularităţile activităţii desfăşurate.


Pentru aceste deficienţe s-au aplicat 11 sancţiuni şi s-au dispus măsuri pentru intrare în legalitate.

Vezi şi https://republikanews.ro/asistenti-personali…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *