logo
RNTV Live

CONSTANTIN DONALD și NEGULESCU OVIDIU, trimişi în judecată, în stare de libertate, de DNA Ploieşti

DNA
Mihai Constantinescu

CONSTANTIN DONALD și NEGULESCU OVIDIU, trimişi în judecată, în stare de libertate, de DNA Ploieşti.

Iată comunicatul de presă al celor de la DNA Ploieşti:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate,a inculpaților:

CONSTANTIN DONALD-NICOLAE și NEGULESCU OVIDIU, director general, respectiv director general adjunct ai S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. (societate cu capital integral de stat, având ca unic asociat municipiul Ploiești, prin Consiliul Local al municipiului Ploiești), pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

            stare de fapt:

În cursul anului 2013, inculpații Constantin Donald-Nicolae și Negulescu Ovidiu, în calitățile menționate mai sus, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legislației primare, atribuțiile de serviciu ce le reveneau în domeniul achizițiilor publice, în contextul atribuirii societății administrate de omul de afaceri, inculpat în prezenta cauză, a  unui contract de achiziție publică privind închirierea de materiale pentru iluminat decorativ-festiv în municipiul Ploiești.

Concret, cei doi directori, în baza unei înțelegeri anterioare cu omul de afaceri, ar fi atribuit firmei administrate de omul de afaceri contractul mai sus menționat, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în condițiile se putea proceda în acest mod doar din motive de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile.

Cu titlu de exemplu menționăm faptul că, doar cu o zi înainte de a primi invitația de participare la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, societatea omului de afaceri ar fi încheiat, cu o altă firmă, un contract de închiriere a acelor echipamente de iluminat în conținutul căruia s-a menționat în mod expres că beneficiarul final al serviciilor este S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L..

Față de prețul inițial de închiriere (491.700 lei), societatea finanțată din bani publici ar fi achitat omului de afaceri o sumă de peste două ori mai mare, adică 1.090.767 lei.

S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de cei trei inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Prahova cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

  Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor