logo
RNTV Live

Constantin Budescu: Ne lipsea victoria

budescu_declaratii
Dumitrescu Vlad

Petrolul Ploiești a întrerupt șirul înfrângerilor, echipa ploieșteană reușind să câștige pe teren propriu, scor 2-0, împotriva celor de la FC Argeș. Constantin Budescu a marcat primul său gol de la revenirea la Petrolul, reușită care este de asemenea primul său gol în Liga 1 pentru formația ploieșteană.

La finalul meciului, budescu a mărturisit că se simte din ce în ce mai bine după accidentarea suferită sezonul trecut, chiar dacă nu este refăcut complet.

”Este primul gol în Liga 1 pentru Petrolul și sunt bucuros. Sunt din ce în ce mai bine. Am făcut câteva săptămâni bune de antrenament și în seara asta m-am simțit mult mai bine decât la meciul trecut.

Un meci foarte bun făcut de noi, am dominat jocul. Am avut ocaziile mai mari, am și înscris în prima repriză. A venit acea eliminare, am condus jocul și am obținut cele trei puncte.

Ne lipsea victoria. Și în Cupă am făcut o repriză bună, dar apoi am căzut. E important că în această seară am jucat bine tot meciul. Înainte de meci eram la câteva puncte de retrogradare, iar acum suntem pe loc de play-off. Trebuie sa obținem puncte.

Aștept golul ăsta de când am plecat de la Petrolul. Mi-am dorit tot timpul să joc aici. Jucasem șase ani doar la Liga 2 și speram ca atunci când mă voi întoarce, echipa va fi în prima ligă.

Nu știu dacă sunt stingher fără Tamaș. Eu m-am simțit foarte bine alături de el și la FC Voluntari. Eram prieteni și înainte să jucăm împreună. Este un jucător foarte bun. Are aproape 39 de ani și încă mai poate. Cu siguranță va merge la o echipă unde va juca și acolo foarte bine”, a declarat Constantin Budescu la finalul meciului.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor