Anunțat pentru week-endul viitor, startul noului sezon de liga a treia propune 74 de echipe la start, existând posibilitatea ca o a 75-a, Farul Constanţa, să fie primită, totul depinzând de declararea sau nu a falimentului clubului de la malul mării!
Seriile I, a III-a, a IV-a şi a V-a sunt compuse din câte 15 echipe, iar programul a fost stabilit după tabelul de Berger 16, în timp ce Seria a II-a – serie în care se regăsesc și echipele prahovene Petrolistul Boldești și Astra II – are în alcătuire în acest moment 14 echipe, dar ar putea avea tot 15 dacă va fi acceptată în campionat şi Farul Constanţa. Pentru această serie s-au tras două variante de program, prima pe un tabel Berger de 14 echipe, iar a doua pe un tabel de Berger de 16 echipe, în funcţie de situaţia Farului!
La finalul campionatului Ligii 3 prima clasată din fiecare serie va promova în Liga 2, în timp ce vor retrograda în Liga IV echipele clasate pe locurile 13, 14 şi 15 din fiecare serie plus cel mai slab loc 12.
Până la mijlocul săptămânii viitoare, FRF aşteaptă în continuare cereri din partea cluburilor care doresc să-şi desfăşoare meciurile pe teren propriu vineri, nu sâmbătă, atunci când e data oficială a meciurilor din Liga 3. Cererile trebuie să fie bine motivate (pe acel teren urmează să joace în acelaşi timp şi alte echipe, formaţia secundă, de juniori sau Elită) sau să fie susţinute de avizul AJF din judeţul respectiv.
Iată componenţa seriei a doua a Ligii 3, ediţia 2016/2017 și programul turului în varianta cu 14 echipe:
Petrolistul Boldeşti, Astra II, Arsenal Malu, Axiopolis Sport Cernavodă, Delta Dobrogea Tulcea, Metaloglobus Bucureşti, Unirea Slobozia, Viitorul Domneşti, Înainte Modelu, FC Viitorul II, Dinamo II, CSM Olteniţa, CS Tunari, Gloria Popeşti Leordeni, Farul Constanţa*.
* La momentul tragerii programului Ligii 3, Farul nu a fost introdusă ca echipă activă în Seria a II-a. S-a tras însă şi o variantă de program cu Farul în campionat, ca rezervă în cazul în care gruparea constănţeană va demonstra până marţi cel târziu că îşi poate continua activitatea.
ETAPA 1
Înainte Modelu – Metaloglobus Bucureşti
Gloria Popeşti Leordeni – Delta Dobrogea Tulcea
Axiopolis Sport Cernavodă – Dinamo II
CSM Olteniţa – Viitorul Domneşti
Unirea Slobozia – Petrolistul Boldeşti
Arsenal Malu – CS Tunari
FC Viitorul II – Astra II
ETAPA 2
Delta Dobrogea Tulcea – Înainte Modelu
Dinamo II – Gloria Popeşti Leordeni
Viitorul Domneşti – Axiopolis Sport Cernavodă
Petrolistul Boldeşti – CSM Olteniţa
CS Tunari – Unirea Slobozia
Astra II – Arsenal Malu
Metaloglobus Bucureşti – FC Viitorul II
ETAPA 3
Delta Dobrogea Tulcea – Metaloglobus Bucureşti
Înainte Modelu – Dinamo II
Gloria Popeşti Leordeni – Viitorul Domneşti
Axiopolis Sport Cernavodă – Petrolistul Boldeşti
CSM Olteniţa – CS Tunari
Unirea Slobozia – Astra II
Arsenal Malu – FC Viitorul II
ETAPA 4
Dinamo II – Delta Dobrogea Tulcea
Viitorul Domneşti – Înainte Modelu
Petrolistul Boldeşti – Gloria Popeşti Leordeni
CS Tunari – Axiopolis Sport Cernavodă
Astra II – CSM Olteniţa
FC Viitorul II – Unirea Slobozia
Metaloglobus Bucureşti – Arsenal Malu
ETAPA 5
Dinamo II – Metaloglobus Bucureşti
Delta Dobrogea Tulcea – Viitorul Domneşti
Înainte Modelu – Petrolistul Boldeşti
Gloria Popeşti Leordeni – CS Tunari
Axiopolis Sport Cernavodă – Astra II
CSM Olteniţa – FC Viitorul II
Unirea Slobozia – Arsenal Malu
ETAPA 6
Viitorul Domneşti – Dinamo II
Petrolistul Boldeşti – Delta Dobrogea Tulcea
CS Tunari – Înainte Modelu
Astra II – Gloria Popeşti Leordeni
FC Viitorul II – Axiopolis Sport Cernavodă
Arsenal Malu – CSM Olteniţa
Metaloglobus Bucureşti – Unirea Slobozia
ETAPA 7
Metaloglobus Bucureşti – Viitorul Domneşti
Dinamo II – Petrolistul Boldeşti
Delta Dobrogea Tulcea – CS Tunari
Înainte Modelu – Astra II
Gloria Popeşti Leordeni – FC Viitorul II
Axiopolis Sport Cernavodă – Arsenal Malu
CSM Olteniţa – Unirea Slobozia
ETAPA 8
Petrolistul Boldeşti – Viitorul Domneşti
CS Tunari – Dinamo II
Astra II – Delta Dobrogea Tulcea
FC Viitorul II – Înainte Modelu
Arsenal Malu – Gloria Popeşti Leordeni
Unirea Slobozia – Axiopolis Sport Cernavodă
CSM Olteniţa – Metaloglobus Bucureşti
ETAPA 9
Metaloglobus Bucureşti – Petrolistul Boldeşti
Viitorul Domneşti – CS Tunari
Dinamo II – Astra II
Delta Dobrogea Tulcea – FC Viitorul II
Înainte Modelu – Arsenal Malu
Gloria Popeşti Leordeni – Unirea Slobozia
Axiopolis Sport Cernavodă – CSM Olteniţa
ETAPA 10
CS Tunari – Petrolistul Boldeşti
Astra II – Viitorul Domneşti
FC Viitorul II – Dinamo II
Arsenal Malu – Delta Dobrogea Tulcea
Unirea Slobozia – Înainte Modelu
CSM Olteniţa – Gloria Popeşti Leordeni
Axiopolis Sport Cernavodă – Metaloglobus Bucureşti
ETAPA 11
Metaloglobus Bucureşti – CS Tunari
Petrolistul Boldeşti – Astra II
Viitorul Domneşti – FC Viitorul II
Dinamo II – Arsenal Malu
Delta Dobrogea Tulcea – Unirea Slobozia
Înainte Modelu – CSM Olteniţa
Gloria Popeşti Leordeni – Axiopolis Sport Cernavodă
ETAPA 12
Astra II – CS Tunari
FC Viitorul II – Petrolistul Boldeşti
Arsenal Malu – Viitorul Domneşti
Unirea Slobozia – Dinamo II
CSM Olteniţa – Delta Dobrogea Tulcea
Axiopolis Sport Cernavodă – Înainte Modelu
Gloria Popeşti Leordeni – Metaloglobus Bucureşti
ETAPA 13
Metaloglobus Bucureşti – Astra II
CS Tunari – FC Viitorul II
Petrolistul Boldeşti – Arsenal Malu
Viitorul Domneşti – Unirea Slobozia
Dinamo II – CSM Olteniţa
Delta Dobrogea Tulcea – Axiopolis Sport Cernavodă
Înainte Modelu – Gloria Popeşti Leordeni