logo
RNTV Live

Comitet de Coordonare la CSM Ploiești?

csm-ploiesti
Cristina Iancu

Consilierii locali doresc înființarea de urgență a unui comitet de coordonare a activității CSM Ploiești. Doar că există mai multe inițiative în acest sens și rămâne de văzut care variantă va trece de votul aleșilor locali. 

Problema înființării unui organism care să valideze modul în care sunt cheltuiți banii publici la clubul sportiv municipal a fost abordată de consillierul Prahova în Acțiune, Alexandru Ștefan, într-o conferință de presă. Acesta a fost într-o vizită de lucru la CSM Ploiești și a constatat foarte multe nereguli. Ștefan a vorbit despre un conflict vizibil între angajații clubului sportiv, dar și despre un mod haotic de cheltuire a bugetului CSM. Consilierul local a spus că există salarii de 5000 de dolari, dar și sportivi care nu primesc niciun leu și nu au bani nici măcar pentru deplasări.

Alexandru Ștefan a propus înființarea unui comitet de coordonare format din aleși locali, dar și din reprezentanți ai societății civile și ai presei.

Conform unor surse din Primăria Ploiesti există deja depus un proiect de înființare a unui astfel de organism, depus de avocatul George Botez și care ar putea fi discutat în ședința ordinară de săptămâna viitoare. 

Rămâne de văzut ce măsuri vor dispune aleși locali pentru că este clar că activitatea CSM Ploiesti are nevoie de o relansare pe criterii de performanță și de o reorganizare din temelii a activității. 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor