logo
RNTV Live

Centru din Bulgaria, ultimul transfer din iarnă pentru Tricolorul LMV

1451581_761082357239496_380636863_n
Cristian Anghelescu

Așa cum am anunțat la început de săptămână, după discuția cu Dacian Alecse, vicepreședintele cu atribuțiuni de președinte al Tricolorului LMV Ploieşti, lotul echipei ploieștene s-a completat cu un voleibalist bulgar care va evolua pe poziția de centru.

Este vorba despre Pavel Dushkov, 24 de ani, al treilea, și totodată ultimul transfer din perioada de iarnă.

Născut la 4 iunie 1992, la Smolin, Pavel Dushkov (1.98 m, 90 kg) a fost internaţional de juniori al Bulgariei, naţională în care a fost selecţionat între 2007 şi 2011, perioadă în care reprezentativa țării de la sud de Dunăre a câştigat medaliile de argint la Campionatul European în 2010, titlul balcanic, având, totodată, şi o prezenţă la Campionatul Mondial, la ediţia din 2011 (locul 13).

La echipele de club, Pavel Dushkov are în palmares două titluri naţionale în campionatul Bulgariei – Superliga NVL, ambele câștigate cu Marek Union Ivkoni, în 2012, respectiv 2015.

La Marek, centrul bulgar și-a început, practic, cariera profesionistă, evoluând din 2009 până în 2012, în 2011 fiind și finalist în Cupa Bulgariei, an în care în campionat echipa sa a încheiat pe locul 4. Dushkov a jucat, apoi, un sezon, la Arda Kardjali, tot în Superliga NVL, echipă cu care a ajuns până în sferturile de finală ale campionatului.

A ajuns, după aceea, la Dunav Ruse, tot în Bulgaria, dar, în a doua parte a sezonului, s-a transferat la AS Monaco, în al patrulea eșalon al Franței. A revenit, apoi, în țara sa natală, la Marek Union Ivkoni, jucând două sezoane la rând, adjudecându-și și un titlu național, iar în prima parte a acestei ediţii de campionat a evoluat la Teteven Volley, echipă care ocupă locul al zecelea în clasamentul Superligii NVL, în momentul de faţă.

Pavel Dushkov a avut oportunitatea să câștige experiență și la nivelul cupelor europene, cu Marek, evoluând în grupele CEV Champions League.

Două meciuri test la revenirea din cantonament

După ce, ieri, a revenit din cantonamentul centralizat efectuat la Cheile Grădiştei, Tricolorul LMV Ploieşti îşi va testa nivelul de pregătire, urmând să joace, astăzi, un prim meci amical.

Echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu se va confrunta chiar cu lidera clasamentului la zi, Steaua Bucureşti, meciul fiind programat de la ora 17:00, în sala Complexului Sportiv „Tel George Junior” din zona „Podul Înalt” din Ploieşti.

Tricolorul LMV îşi va continua, apoi, seria meciurilor test, cu o partidă în deplasare, pe terenul formaţiei CSM Bucureşti, mâine, de la ora 16:00.

Cum se cunoaște, Divizia A1 la volei masculin este programată să reînceapă la finalul săptămânii viitoare, Tricolorul LMV urmând să aibă parte de trei meciuri în numai şapte zile: cu Ştiinţa Bacău (etapa a III-a, retur Faza I, în deplasare, 21 ianuarie), VCM LPS Piatra Neamţ (restanţă din etapa a II-a, retur Faza I, pe teren propriu, 25 ianuarie), Ştiinţa Explorări Baia Mare (etapa a IV-a, retur Faza I, pe teren propriu, 28 ianuarie).

sursa: tricolorullmvploiesti

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor