programul

Cel mai bun prieten aşteaptă să-l iei acasă. Începe campania-eveniment „Ia-mă cu tine”

Cel mai bun prieten aşteaptă să-l iei acasă. Începe campania de adopţii „Ia-mă cu tine”. Târgul de adopții “Ia-mă cu tine – 2017” este organizat în perioada 8 – 9 iulie 2017, între orele 09.00 – 15.00.

Iubitorii de animale care îşi doresc un căţel au ocazia să-şi aleagă unul din cadrul Târgului de adopţii”Ia-mă cu tine”. Evenimentul este programat să înceapă sâmbăta viitoare, de la ora 09.00. Toţi căţeii oferiţi spre adopţie sunt perfect sănătoşi. Sunt deparazitaţi, sterilizaţi şi nu prezintă nici un risc de a deveni agresivi cu viitorii stăpâni.

Oamenii nu sunt intersaţi de adopţii

Campania”Ia-mă cu tine” nu este la prima ediţie. Din păcate, de fiecare dată oamenii nu s-au arătat interesaţi să adopte un câine comunitar. De obicei,oamenii îşi doresc ca cel mai bun prieten să fie de rasă. În funcţie de domiciliul pe care îl posedă, prahovenii îşi îndreaptă atenţia spre câini de talie mică, dacă locuiesc la bloc, şi de talie mare(eventual din categoria celor periculoşi) dacă locuiesc la casă.

Obligaţiile stăpânilor de câini periculoşi

Cei care aleg din ultima categorie au de îndeplinit o serie de obligaţii. Proprietarul trebuie să înregistreze animalul la Asociaţia Chinologică Română. Aici i se eliberează o adeverinţă pe care o depune la secţia de poliţie în raza căreia este deţinut animalul. Aceasta trebuie să fie însoţită şi de o declaraţia pe proprie răspundere. Aici se specifică: numărul microcipului, efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, efectuarea sterilizării câinilor etc, notează libertatea.ro.

Cei mai frumoşi câini pot fi admiraţi în cadrul expozițiilor chinologice internaționale

În aceeaşi perioadă va avea loc şi  un eveniment de marcă internaţională. Este vorba despre două expoziții chinologice internaționale. Aici cele mai frumoase exemplare de câini de rasă vor putea fi admirate de crescătorii și iubitorii de animale. Frumosul eveniment se va desfăşura în perioada 8 – 9 iulie 2017, între orele 08.00 – 17.00.

Vor fi prezenţi la eveniment crescători de animale însoţiţi de câinii lor din mai multe tări. Dintre acestea amintim: Rusia, Franța, Polonia, Bulgaria, Ucraina, Italia, România. Toate sunt state cu tradiție în organizarea unor astfel de expoziții.

Pentru mai multe ştiri  vizitaţi site-ul republikanews.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *