Ce se întâmplă dacă din greşeală eşti declarat mort? Pierzi procesul prin care ceri anularea decesului

Un român luptă să demonstreze că este viu

Ce se întâmplă dacă din greşeală eşti declarat mort? Pierzi procesul prin care ceri anularea decesului.

Povestea pare o glumă proastă, însă este cât se poate de adevărată. O trăieşte cu vârf şi îndesat Constantin Reliu, un bârlădean care respiră, vorbeşte şi umblă ca toţi oamenii cu puls. Necazurile omului au încept în urmă cu doi ani, când a fost declarat mort. Culmea, bărbatul a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului.

„În acte sunt mort, deși trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat, nu mă pot angaja, nu pot face nimic în țară”, a declarat acesta.

Omul a plecat la muncă în Turcia în 1992 și s-a întors în România abia la începutul acestui an. El a fost trimis în țară pentru că avea actele de ședere expirate, iar când a intrat pe teritoriul României a aflat că este declarat decedat, scrie Greatnews.ro.

Soţia a apelat la instanţă

Bărbatul a fost declarat mort în acte în 2016, după ce soția sa a cerut în instanță declararea decesului, după ce nu a mai primit nicio veste de la acesta dar şi pentru a se putea recăsători.

”Numitul Constantin Reliu a dispărut în urma cu 17 ani şi există indicii că această persoană nu ar mai fi în viaţă. În luna iunie a anului 1999 numitul Constantin Reliu a fost ultima dată în ţară. Din luna iulie 1999 după ce a intrat pe teritoriul Turciei nu s-a mai ştiut nimic despre această persoană. Acesta nu avea nici un motiv să nu ia legătura cu membrii familiei sale. În august 1999 a avut loc un cutremur mare în Turcia în urma căruia a rezultat decesul multor persoane şi există posibilitatea ca numitul Constantin Reliu să fi dispărut cu acea ocazie”, a declarat avocatul soţiei .

VEZI ŞI https://republikanews.ro/socantofiterii-bcco-ploiesti-au-dat-de-urma-unui-batran-care-se-dadea-drept-adolescent-si-facea-asta/

VEZI ŞI https://republikanews.ro/primarul-dobre-nemultumit-de-activitatea-politiei-locale-video/

usrplus
sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here