Ce nu te învaţă şcoala, te învaţă statul acasă! Serios?

 

Bunica mea avea o vorbă: „ ca să ajungi om mare, trebuie să mergi la şcoală, orice ar fi, cheia e acolo”. Ea nu a avut noroc de prea multă carte. Aşa erau vremurile pe atunci. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Avem acum o şcoală românească altfel decât era acum 70 şi ceva de ani. Evoluţie,clar,însă şi o acută nevoie de operaţie,date fiind toate defectele din sistem. Şi nu mă refer la  o banală  intervenţie, ci una pe cord deschis. Al naibii de grea şi nu se gasesc încă pricepuţi care să o facă, deşi de ani buni de zile se tot fac preselecţii în această direcţie. Aud de reformă în educaţie de atâta timp, încât până şi spălatul pe dinţi a devenit mai interesant. Avem, evident, o lipsă de finanţare crâncenă în acest domeniu, programe depăşite, profesori mai mult sau mai puţin pregătiţi, însă, clar, deloc motivaţi, cel puţin financiar, să fie dascăli. Ştiu oameni care pretind că sunt cadre didactice (şi chiar sunt), cu înclinare spre ceea ce ar trebui să însemne instruirea şi educarea copiilor sinonimă cu dorinţa unui ateu de a păşi într-o biserică şi a-şi dezvălui cele mai intime gânduri în faţa duhovnicului, cu lumânarea în mână. Dar… ştiu, în egală măsură,  profesori cărora ar trebui să li se facă statuie pentru devotamentul şi pasiunea de care dau dovadă  în momentul în care plămădesc mintea şi caracterul unui copil. Iar din copilul acela chiar iese OM! Aşa, cu programa depăşită, aşa, cu toate neajunsurile. Fiindcă asta se numeşte vocaţie coroborată cu amprentă personală şi dragul de a forma oameni mici şi a-i face mari!  Şi  nu sunt deloc puţini astfel de dascăli  în sistemul ăsta defect şi putred, de care cei care ar trebui să se ocupe o fac la un mod atât de superficial încât frizează deja nesimţirea. Fiindcă ei sunt principalii vinovaţi, fiindcă ei doar emană nişte sunete de atâţia ani, cum că sănătatea şi învăţământul ar trebui să fie „ priorităţi 0”, iar 0, m-am convins înseamnă întotdeauna, dar întotdeauna  0. Adică nimic! Eventual, emană  acele sunete din patru în patru ani. Ca o paranteză,aştept, recunosc, cu mare interes platforma program  a candidaţilor  în campania ce urmează , cu privire la starea învăţământului,  şi pot să pun pariu că va fi aceeaşi: fadă, plată şi…degeaba. Aşa cum este, însă, învăţământul ăsta românesc, soluţia, din punctul meu de vedere, nu va fi niciodată retragerea copilului din şcoală. Educarea acestuia  în afara unei şcoli publice sau private  mi se pare un fel de furt pe care el /ea nu îl va putea niciodată proba. În primul rând, eşti convins, ca părinte, că îţi va mulţumi peste ani, când va fi adult, pentru faptul că a făcut o şcoală prin corespondenţă, studiind acasă, între patru pereţi? Fiindcă acel copil nu are nicio putere de decizie acum. Eşti sigur că îţi va mulţumi pentru acea lume pe care i-ai creat-o acasă, o lume „ fără constrângeri, fără competiţii, fără note sau calificative?”. O lume doar a lui/ ei, un univers educaţional  propriu care să îi refuze, în primul şi în primul rând, dreptul de a interacţiona cu alţi copii de vârsta lui?  Un fel de autism programat. O lume în care îi este refuzat dreptul de a vedea cum este, de fapt,viaţa, cu bune şi cu rele?  Iar aici intervine factorul numit putere de decizie. Pe care un copil, dacă i se dă dreptul, îl învaţă, îl deprinde, ÎL TRĂIEŞTE!  Ori acest homeschool  nu oferă nici ideea  de program,  nici pe cea de disciplină, stimulare  şi, da, competiţie. Cu note sau calificative. Extrem de importante. Pot să înţeleg exasperarea cu privire la calitatea învăţământului de stat. Ca părinte. Dar niciodată, retragerea copilului de la şcoală! Cu tot respectul, obtuzitatea îm gândire, lipsa de deschidere, poate, pentru unii…Frustrarea e prea mare, din punctul meu de vedere, pentru psihicul fragil al unui copil. Ca părinte ai obligaţia, ai datoria, ai şansa unică să îl/o  înveţi cam tot ce poţi despre valori morale, principii,responsabilizare faţă de rigorile societăţii în care trăieşte etc. Dar matematica, fizica, geografia, istoria,o limbă străină…să le înveţe la şcoală. Fie ea una de stat sau privată!  Şi, da, mi se pare o variantă retrogradă acest model „ homeschool” , pentru care, de altfel, nu există cadru legal în România. Cu toate limitele evidente pe care le are şcoala românească!

cel mai verde complex reziential

Citeam declaraţia pe care a făcut-o Dragoş Bucur cu referire la programul relaxat  pe care îl are fiica lui, acum, odată retrasă de la şcoală.Un mic fragment redau pe care nu îl mai comentez :„  În prima zi de ne-şcoală, Sofia a stat DOUĂ ORE în faţa calculatorului făcând matematică  şi altă ORĂ ŞI JUMĂTATE învăţând programe pe calculator”.

 

 

 

 

 

 

arnos 6 oua

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here