Dacă în capitală au ieșit în stradă peste 15.000 de persoane care au protestat împotriva legii grațierii și amnistiei, la…
Adrian Năstase i-a transmis un mesaj cântărețului Ombladon, care a invitat tinerii la proteste de amploare. Cântărețul subliniază că în…
Birou Permanent Național al Partidului România Unită a inițiat o moțiune în cadrul partidului prin care cere demisia președintelui Bogdan…
Aproximativ 100 de ploieșteni au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta împotriva legii amnistiei și grațierii. Deși a fost…
În cazul în care cele două propuneri, de grațiere și modificare a Codului Penal, ar fi adoptate, atunci vor fi…
Pe pagina de facebook a lui Octav Preda, unul dintre cei mai înfocați suporteri ai echipei Petrolul, și lider de…
După ce a renunțat să mai candideze pentru primăria Ploiești, la alegerile din vara anului trecut, iar la parlamentare, pe…
Nici nu au apucat să depună jurământul de credinţă, că şi-au dat demisia din Parlament. Este vorba despre doi deputaţi…
ALDE a luat act de invitaţia domnului preşedinte Klaus Iohannis de a participa la consultări în vederea formării Guvernului. ALDE…
Judeţul Prahova va fi reprezentat, patru ani, în Parlamentul României, de 11 deputaţi şi cinci senatori. Oameni cărora locuitorii judeţului…
Prahova va fi reprezentată în Camera Deputaţilor de un muzeograf pasionat de colecţionarea de bilete de trasnport în comun. Este…
După ce PRU a eșuat la aceste alegeri parlamentare, deputatul Ion Eparu, candidat al acestui partid, a postat pe pagina…
Sign in to your account