Una dintre cele mai populare companii aeriene din Europa, Ryanair, anunță o mare campanie de angajări, chiar la început de…
A fost distracţie mare azi noapte pe Valea Prahovei, unde turiştii din Republica Moldova, Rusia şi Ucraina au petrecut Crăciunul…
Părinţii regretatei cântăreţe Mădălina Manole susţin că "s-au întâlnit" cu fiica lor în a doua noapte de Crăciun. Spiritul acesteia…
În acest moment niciunul dintre drumurile naţionale sau judeţene de pe raza judeţului Prahova nu este închis. Azi noapte s-a…
Pe 7 ianuarie, credincioșii sărbătoresc ziua Sfântului Ioan (Ziua sfântului Ioan Botezătorul, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Inaintemergatorul Domnului"). Potrivit…
O familie din Ploiești încearcă de peste 24 de ore să dea de urma unei tinere în vârstă de 32 de…
Un eveniment unic în Prahova! O tradiție veche de sute de ani. Dar și multă emoție, frumusețe și adrenalină. Botezul…
Iată comunicatul Primăriei Ploiești privind modul în care s-a deszăpezit municipuil în această zi: ”Operatorul de salubritate acționează în continuare…
Emanuel Saghel (foto), fost ofițer al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, a fost trimis în judecată de Direcția…
DNA Ploieşti solicită mandat european de arestare şi de urmărire internaţională pentru Sebastian Ghiţă. Acesta este dispărut de două săptămâni…
Traian Băsescu a reacţionat după ce Sebastian Ghiţă a făcut publică o nouă înregistrare în care Băsescu face acuzaţii grave…
Tradiția moștenită din bătrâni, cea a Botezului Cailor, a însuflețit și astăzi localitatea prahoveană Pietroșani. Localnicii s-au strâns pe izlazul…
Sign in to your account