Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a făcut anunțul așteptat de mulți pasionați de istorie și cultură: celebra reședință regală, Castelul Peleș, împreună cu Castelul Pelișor, vor fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Această decizie vine ca o recunoaștere a valorii istorice și arhitecturale remarcabile pe care aceste două castele le reprezintă.
Raluca Turcan a detaliat că s-a format un grup specializat pentru a gestiona demersurile necesare în vederea includerii acestor monumente în prestigioasa listă a UNESCO.
„Am avut o primă discuție la sediul Ministerului Culturii cu reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, ai Muzeului Național Peleș și ai Asociației Casa Majestății Sale – Casa Regală cu care am stabilit un grup de lucru pentru îndeplinirea cerințelor procedurale pentru înscrierea în Lista Indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, a declarat ministrul pe Facebook.
Turcan a subliniat că Peleș și Pelișor nu sunt doar simple monumente istorice, ci și destinații culturale vii, care reflectă identitatea națională și funcționează ca muzee. „Reședințele regale din Sinaia impresionează prin frumusețea și semnificația arhitecturală, reprezentând un punct de referință pentru Europa de Est. Valoarea lor excepțională merită să fie recunoscută de UNESCO prin includerea în Lista Patrimoniului Mondial”, a adăugat ministrul Culturii.
În plus, Turcan a asigurat că se vor întreprinde colaborări cu alte instituții implicate în gestionarea Domeniului Regal de la Sinaia, pentru a asigura standardele de calitate necesare pentru includerea acestuia în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews