Şase case din Ariceştii Rahtivan, prăduite într-o singură noapte
Şase case sparte „la minut” într-o localitate din Prahova. Nu a scăpat nici cea primarului.
Deocamdată nu se ştie dacă s-a acţionat la pont sau a fost pură întâmplare. Cert este că într-o singură noapte, şase case au fost călcate de foc. Şi cea a primarului a fost spartă. S-a întâmplat în Ariceştii Rahtivani, în noaptea de 8 spre 9 mai 2018. Doar două familii au reclamat faptele.
„Bănuiesc că e ceva organizat. Fiului meu i-au furat șase lei și două genți goale, șase lei îi avea lăsați pe bar. Altuia i-au distrus o motocoasă și a luat motorul din ea, unuia i-au furat bicicleta și un redresor de încărcat bateria, iar de la restul nu au avut ce să ia. În locuințe s-a intrat prin efracție. Băiatul meu dormea în camera alăturată, toți oamenii erau în case, bine că nu s-au trezit că ăștia erau în stare să… să… A venit poliția, a făcut cercetare la fața locului prin Serviciul Criminalistic, au fost prelevate urme, au fost demarate toate procedurile polițienești. S-a întâmplat în noaptea de 8 spre 9 mai, în jurul orei 02.00, toate în aceeași noapte, casele fiind relativ în aceeași zonă.
Nu mă îndoiesc de competența Poliției Române, de profesionalism, îi va găsi”, a declarat pentru ziarul Incomod Alexandru Cristea, primarul comunei Ariceștii Rahtivani.
Poliția efectuează cercetări pentru depistarea autorilor.
CITEŞTE ŞI https://republikanews.ro/foto-harta-romaniei-si-a-moldovei-facuta-din-flori-in-centrul-ploiestiului/
Foto cu carater ilustrativ