logo
RNTV Live

Când vom putea ieși din case? O analiză CORECTĂ realizată de către un profesor-cercetător la Universitatea din Nisa

Sursa foto: facebook
Daniel

Încă de la debutul acestei nebunii provocate de noul coronavirus, Profesorul Horea Mihai Bădău a fost unul dintre puținii oameni care a scris despre realitatea în care trăim și nu despre SENZATIONALUL cătutat de toate site-urile de știri.

Horea Mihai Bădău este Formator acreditat ANC, lector universitar doctor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și profesor-cercetător la Universitatea din Nisa, Franța.

Articolul “Gata cu spaima!” a străns sute de mii de accesari, aprecieri, distribuiri și mai ales mulțumiri din partea celor care aveau nevoie de certitudini.

Tot pe blogul personal, profesorul român vorbește despre un scenariu greu de imaginat, dar foarte realist.

Iată o mărturie care vă va ajuta să vă planificați timpul într-un mod mult mai util.

Ce va urma după 15 mai, iunie, iulie, respectiv data la care se vor relaxa măsurile de carantină? Vom avea voie să ieșim din casă, să mergem în parc, de exemplu, dar alte măsuri vor rămâne în vigoare, pentru că virusul nu va dispărea, doar că va fi mai puțin agresiv, în ton cu capacitatea sistemului medical.

Deci vom putea ieși din casă, dar vor fi interzise în continuare adunările, se vor anula concerte, oamenii nu vor mai merge în concedii ca până acum, pentru că, vei vrea să stai în hotel cu un potențial asimptomatic? Vei vrea să stai pe plajă lângă el? Cât poți să dezinfectezi într-un concediu (mai ales că acum urmează cursuri intensive, teoretice și practice, maniacii dezinfectării)?. Nu știu dacă ați văzut, dar valabilitatea voucerelor de vacanță de anul trecut a fost prelungită pentru tot anul acesta. De ce? Pentru că nu vom mai petrece concediile ca înainte. Și la datele de dinainte. Vom încerca să mergem în locuri cu puțină lume…la date când nu merge nimeni, exact cum mergem acum la supermarket (dar unde ne vom înghesui toți în locuri cu puțină lume, în august, că așa se pleacă la noi, pleacă toată turma în august)? Cu ce va fi diferită atitudinea din concediu, de cea de acum, de la supermarket? Nu va fi cu mult diferită, pentru că virusul va continua să existe și să circule. La scară mai mică și toropit de căldură, dar va continua să circule. Ce vei face, vei sta tot concediul afară, în bătaia soarelui, ca să toropești virusul?

Lumea nu va mai ieși sau va ieși foarte puțin în restaurante, cluburi etc. Pe de o parte, pentru că s-a obișnuit să comande acasă, pe de altă parte, pentru că oamenilor le va fi frică de virus. Ok, nu mai sunt atât de mulți bolnavi ca înainte, dar oare aș vrea să risc să iau un virus de la chelner și să stau toată luna august horcăind? Nu aș vrea, deci petreceri în cluburi, baruri, mese la restaurante, foarte puțin și de domeniul trecutului.

Vei fi valoros dacă vei fi testat. Omenirea a trecut prin asta, cu SIDA, iar România în anii 90-2000. Prezervativul nu se folosea în principal pentru a nu face copii (deși și pentru asta), ci pentru a nu lua SIDA. Acum oarecum SIDA se tratează, deci a mai scăzut teama. Dar dacă cel cu care te întâlnești e infectat? Acum nu ne mai strângem mâinile. Sărut? Pupic? Cu cine? Cu maniacii dezinfectării? :)))) Glumesc. Dar gândiți-vă puțin. Sărutul va fi un act de sacrifiu și curaj, dacă celălalt nu s-a testat cu 24 de ore în urmă. Sau cu. Sau cu2? Pe unde ai umblat înainte să ne vedem?

 

Continuarea aici:

https://horeabadau.ro/2020/04/03/ce-va-urma-ii/

COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor