CALEA LUNGĂ ȘI ÎNTORTOCHEATĂ SPRE PACE ÎN UCRAINA – de Cristian Felea

CRISTIAN FELEA
cel mai verde complex reziential

Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea tulburări și tensiuni care nu vor fi ușor de depășit. În mod ideal, granița ar trebui să fie o revenire la status quo ante. Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăși. Sper ca ucrainenii să își potrivească eroismul de care au dat dovadă cu înțelepciunea. (g4media)

Henry Alfred Kissinger, preluat de The Telegraph

cel mai verde complex reziential

N-am început analiza mea citând întâmplător din discursul lui Henry Kissinger, susținut deunăzi la Davos, într-o intervenție online (pe aceeași linie de realism politic și diplomatic care l-a consacrat pe vremea când era consilier al președintelui Richard Nixon), în care evoca nevoia ca la Kiev liderii politici să ia musai în considerare cedarea de teritorii în schimbul păcii, formulând totodată avertismentul că în curând Occidentul se va diviza în privința susținerii poziției Ucrainei, dacă vor vedea că există prea multă intransigență (tradusă de Kissinger ca „lipsă de înțelepciune”).

Ideea de a-i oferi o „punte de aur” lui Vladimir Putin în Ucraina, adică o cale de ieșire, este văzută de tot mai mulți în Occident ca fiind singura soluție posibilă pentru a se ajunge la negocieri de pace și, deci, la oprirea conflictului, înainte ca acesta să se extindă pe întreg continentul.

În Statele Unite, 11 senatori republicani și 57 de congresmeni au votat împotriva pachetului de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 40 de miliarde de dolari SUA. Opoziția ramurii să-i spunem trumpiste a republicanilor la politica administrației Biden pentru Ucraina nu este o surpriză – așa cum nici ideile din discursul lui Kissinger de la Davos nu sunt -, dar este important ca la Kiev să se știe că nu se va putea conta pe termen nelimitat pe sprijinul american împotriva Moscovei și că, la un moment dat, tot se va ajunge la imperativul de a lua în considerare ce concesii sunt de făcut pentru pace.

Senatorul Christopher Coons a evocat și el ideea că „Putin contează pe faptul că Occidentul își va pierde concentrarea” și a concluzionat că aceasta va fi adevărata provocare, în condițiile în care și Statele Unite populația devine tot mai îngrijorată de inflație, de scumpirea benzinei și a alimentelor.

Nici Europa nu face prea multe; în privința embargoului asupra importurilor de petrol, Ungaria ține încă în șah Bruxellesul, iar Viktor Orban își permite să declare, zi după zi, că „încă nu există un acord european” pe acest subiect, îndeplinindu-și astfel, conștiincios obligațiile față de Vladimir Putin, în schimbul importurilor de gaze și petrol ieftin de la cel mai agresiv inamic al Occidentului.

Vicecancelarul german Robert Habeck, totodată ministru al economiei în guvernul federal, observă că „vedem ce este mai rău în Europa”, unde în special Ucraina, dar nu doar ea (printre rânduri putem citi Austria, Slovacia…), paralizează Uniunea în încercarea de a emite un Regulament pentru embargoul asupra importurilor petrolului.

Și dacă Europa încă importă petrol rusesc, alte sate de ce nu ar continua să o facă? Ministrul indian al energiei, Shri Hardeep Puri, a apărat la Davos poziția țării sale privind importul de petrol din Rusia cu următorul argument: „Europenii cumpără mai multă energie rusească într-o după-amiază decât noi într-un trimestru!” (g4media)

Ucraina își apără cum poate poziția de intransigență față de agresorul rus, insistând pe ideea că nu acceptă să fie pusă în fața unui fapt împlinit, iar Federația Rusă să răpească pur și simplu teritoriile pe care le ocupă cu forța, în disprețul dreptului internațional și cu prețul a zeci de mii de civili și militari ucraineni uciși.

Un sondaj publicat marți, 24 mai ac., de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev arată că majoritatea ucrainenilor sunt împotriva oricăror concesii teritoriale în schimbul unui acord de pace cu Rusia: 82% dintre persoanele chestionate consideră că în niciun caz nu ar trebui făcute concesii de această natură, chiar și cu riscul prelungirii războiului, în timp ce numai 10% cred că se poate renunța la unele teritorii, pentru a se ajunge la pace mai rapid sau pentru a păstra independența Ucrainei. Procentele diferă în estul țării, unde 68% se opun cedării de teritorii, iar cei care ar sprijini un compromis sunt mai mulți: 19%. (ziare.com)

De pe această platformă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a simțit nevoia să intervină la Davos pentru a combate curentul care teoretizează ideea „punții de aur” ca fiind calea către pace:

„Indiferent de ceea ce face statul rus, există cineva care spune: <Să luăm în considerare interesele sale>. Anul acesta, la Davos, s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete rusești care lovesc Ucraina. În ciuda faptului că zeci de mii de ucraineni au fost uciși. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat la Bucea și Mariupol. În ciuda orașelor distruse. Și în ciuda <lagărelor de filtrare> construite de statul rus, în care se ucide, se torturează, se violează și se umilește pe bandă rulantă. Rusia a făcut toate acestea în Europa, dar, totuși, la Davos, de exemplu, domnul Kissinger iese din trecutul profund și spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei.” (hotnews.ro)

ESTE „PUNTEA DE AUR” CALEA, CU PREȚUL (RE)LEGITIMĂRII RECURSULUI LA FORȚĂ ÎN RELAȚIA DINTRE STATE?

În conflictul din Ucraina asistăm la o schimbare a cutumelor de comunicare în spațiul public din partea unor șefi de servicii sau comunități de informații, care au ajuns să se pronunțe (și să fie citați fără rezerve de mass media) asupra diverselor faze ale luptelor și în privința planurilor de viitor, luând-o înaintea diplomaților sau a oficialilor care conduc ministerele de apărare.

În inflația de informații publice care curg dinspre serviciile de informații ucrainene, ruse, sau ale celor din Europa (în special britanice și americane), dilemele mass media ar trebui să fie serioase; totuși, reticența în a asculta și cita oficialii din structurile de intelligence – care altă dată nu dădeau declarații publice de niciun fel, uneori nici măcar nu erau cunoscuți public – a fost complet dată de-o parte. Așa se face că mass media îi citează acum copios pe Nikolai Patrușev sau pe Kirilo Budanov atunci când face analiza planurilor de război sau a posibilităților de a se ajunge la negocieri de pace.

Înainte de a intra în detalii, este util să facem un mic recurs în istoria celui de-al doilea război mondial, pentru ca prin comparație să înțelege mai clar cum gândește Kremlinul, pe de-o parte, iar pe de altă parte să urmărim – comparativ – hărțile care ne indică evoluția liniei frontului în ultimele 40 – 50 de zile, ca să decelăm pe cât posibil măsura în care afirmațiile părților aflate în conflict au acoperire.

Evoluții comparative în linia frontului: 1 aprilie, stânga; 24 mai, dreapta. Sursa: ISW

În „Eichmann în Ierusalim”, Hannah Arendt procedează – în capitolul VI, „Soluția Finală: Omorul” – la o radiografie asupra atitudinii germanului de rând în raport cu guvernarea nazistă, inclusiv în privința mesajului (larg difuzat în anii în care începuse să se prefigureze înfrângerea în război a Germaniei) că Führerul a păstrat pentru germanii patrioți o soluție prin care să nu accepte înfrângerea și umilința în fața inamicilor.

Ei bine, la fel ca și în Rusia de astăzi, susținerea de care se bucura Führerul a rămas covârșitoare inclusiv în a doua parte a anului 1944 și la începutul anului 1945. Friedrich Reck-Malleczewen, un scriitor care i s-a opus lui Hitler și a murit în lagărul de la Dachau, consemnase în jurnalul care a fost descoperit după moartea sa următoarea istorioară (aproape anecdotică):

O femeie lider SS a făcut un turneu în comunități rurale din Bavaria în vara anului 1944, pentru a discuta cu fermierii, ca să-i pună la curent cu evoluțiile de pe front, dar și cu <armele miraculoase> pe care regimul le pregătește pentru a le folosi împotriva inamicilor. Femeia le-a explicat atunci țăranilor că nu trebuie să se teamă în niciun caz, pentru că Führerul <în marea sa bunătate a pregătit pentru tot poporul german o moarte ușoară prin gazare>, ca să nu se confrunte cu un sfârșit năprasnic, de mâna inamicilor.

În loc ca țăranii bavarezi să o ia pe sus pe respectiva lideră de partid, să o arunce într-o baltă că să se răcorească, continua nedumerit, dar nu mirat, Reck-Malleczewen, ei au luat-o în serios și au plecat gânditori, clătinându-și capetele.

Similitudinile între atmosfera din Germania nazistă în timp de război, așa cum o descria Arendt în 1963, și atmosfera din Rusia acestor zile este preocupant de izbitoare; cu observația că perspectiva sinuciderii în masă prin gazare, pentru a evita umilințele înfrângerii în război, pe care o evocau cei din partidul nazist, este astăzi înlocuită de perspectiva utilizării armamentului nuclear, evocată de Vladimir Putin ca escaladare posibilă în fața perspectivei ca Rusia să fie umilită în războiul din Ucraina: soluție cu care circa 40% dintre ruși sunt de acord! (ziare.com/razboi-ucraina/sondaj-rusia-75-la-suta)

Revenind, Nikolai Patrușev, într-un interviu acordat „Argumentî i Faktî”, a ținut să clarifice de la început că „toate obiectivele stabilite de președintele rus vor fi îndeplinite” în Ucraina, insistând că „adevărul, inclusiv adevărul istoric, este de partea noastră”.

Tot Nikolai Patrușev, într-un un discurs susținut în fața ambasadorilor străini cu care s-a întâlnit miercuri, 18 mai ac., a evocat din nou teza potrivit căreia „țările care se străduiesc cu adevărat să asigure stabilitatea în interesul întregii lumi, inclusiv Rusia, sugerează dezvoltarea unei agende unificatoare pașnice, sigure, deschise și bazate pe cooperare, care să vizeze în cele din urmă dezvoltarea socio-economică a statelor” și a reiterat dreptul Rusiei de a cere garanții de securitate, subliniind că:

„… pe fondul apariției de noi centre de putere, lumea devine din ce în ce mai instabilă din cauza reticenței anumitor țări de a-și pierde dominația geopolitică. Aceste țări, sfidând interesele celorlalți, au ruinat în mod intenționat sistemul de stabilitate internațională și au ignorat propunerile de garantare a securității Rusiei.” (newsweek.ro)

Rusia a respins recent, prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, și proiectul unui plan de pace pe care ministrul italian de externe, Luigi de Maio, l-a discutat cu secretarul general al ONU, António Guterres, și care urma să fie prezentat părților în conflict; dar diplomația rusă l-a declarat din start ca fiind „fantezist”: „Dacă ei speră că federația Rusă se va agăța de orice plan occidental, atunci nu au înțeles mare lucru.” (g4media)

La Kremlin domină linia dură, a cărei voce este Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate; altfel spus, Federația Rusă rămâne la fel de intransigentă în poziția pe care a adoptat-o înainte de 24 februarie ac.. Simpatia pe care unele cercuri diplomatice o acordă intransigenței Rusiei, spre deosebire de cea a Ucrainei, vine probabil din moștenirea „școlii vechi”, realiste, gata să ia în considerare oricând argumentele de putere.

De cealaltă parte, la Kiev șeful serviciului miliar ucrainean de informații, Kirilo Budanov, vorbește despre planurile de a împinge armata rusă în afara granițelor Ucrainei din ianuarie 2014. El consideră că acest obiectiv este fezabil, de îndată ce armata ucraineană va avea la dispoziție toate armele și echipamentele occidentale cerute, precum și suficient personal calificat și bine antrenat să le folosească.

Acel moment – estimat acum de ucraineni a fi undeva prin august – este considerat la Kiev a fi de cotitură în soarta războiului: rușii pierd echipament în fiecare zi și nu îl mai pot înlocui, în timp ce Ucraina primește constant armament modern și muniție și nu va ezita să o folosească din plin în ofensiva generală pe care o planifică.

Conform hărților liniei de front pe care ISW le publică zilnic, constatăm că în ultimele 40 – 50 de zile armata rusă a abandonat poziții semnificative în nord și nord-est, sub presiunea ucrainenilor, în schimb a reușit anumite progrese în Donețk, în Lugansk și, desigur, în Mariupol și Herson.

Grăbiți să transforme administrația rusă în fait accompli, în regiunea Herson rușii au pus rubla în circulație, au ridicat statului ale lui Lenin în piețe, iar la TV nu mai pot fi urmărite decât canalele rusești de televiziune. Mariupolul urmează să aibă parte de același tratament, de „înglobare în patrie”, unde rușii se laudă că vor reface infrastructura de drumuri și pe cea portuară.

S-ar schimba obiectivele rușilor dacă Vladimir Putin ar fi să dispară mâine? Nu, evident, o spune Patrușev. De fapt este clar acest lucru în toate cancelariile, inclusiv la Kiev.

Hannah Arendt arată în „Eichmann în Ierusalim” că, pe fondul complotului împotriva lui Hitler, cu atentatul eșuat cu bombă al contelui Claus von Stauffenberg, generalul Ludwig Bech, fost șef al statului major, care ar fi trebuit să devină șef al statului (dacă complotul reușea), punea anumite condiții pentru a opri războiul cu aliații: Germania trebuie să poată să își salveze onoarea, adică să i se permită să păstreze unirea cu Austria, Sudeții și Alsacia și Lorena.

Dacă vrem să înțelegem cum se vede de la Moscova sfârșitul războiului, este esențial să punem mâna să citim în cărțile de istorie cam tot ce ține de înfrângerea Germaniei. Dacă mâine Putin dispare și la Kremlin Nikolai Patrușev îi ia locul, războiul va continua, iar amenințarea recurgerii la arsenalul nuclear se va menține ca opțiune de escaladare.

Dacă, printr-un miracol, alții ar reuși să răstoarne cercul putinist actual, eventual un grup de comandanți militari, este la fel de puțin probabil ca respectivii să accepte în negocierile de pace retragerea din Donbass, Herson și Crimeea, pe care le consideră parte din patria mamă.

Kievul are, prin urmare, dreptate: singura lor soluție (pe lângă cea a dispariției lui Putin din peisaj, dar care nu le stă la-ndemână) este să câștige războiul și să-i împingă pe ruși dincolo de granițele din ianuarie 2014: adică tot un fait accompli.

Vor fi capabili? Este posibil, dar în această aventură nu vor mai avea întreg Occidentul de partea lor. De ce? pentru că Occidentul ia în serios determinarea Kremlinului de a escalada nuclear, cel puțin atât timp cât putiniștii țin degetul pe butonul roșu.

NARATIVUL RUS NU SE SCHIMBĂ

După ce a vorbit Patrușev, țarul Putin a decis că a venit vremea să pună punctul pe „i” și a făcut-o într-o discuție cu Mario Draghi, premierul italian, pe marginea proiectului planului de pace propus de Italia.

În principiu, planul italian – agreat și de secretarul general ONU – se baza pe ideea ca negocierile de pace să pornească de la autonomia Crimeii și Donbass-ului în cadrul statului Ucraina, la pachet cu negocieri Rusia – Occident privind un nou aranjament de securitate.

Țarul a concediat, imperial, eforturile Italiei, subscriind ideii că planul este fantezist: nu, Donbass, Crimeea și Herson sunt teritorii ale Federației Ruse! De fapt nu au fost niciodată teritorii ale Ucrainei, deci nu se pune problema de autonomie a lor în cadrul Ucrainei.

Cererile Kremlinului trebuie să fie clare pentru toată lumea: Ucraina să recunoască Crimeea ca teritoriu al Federației Ruse, și să recunoască de asemenea independența republicilor Donețk și Lugansk. Altfel nu există subiect de negocieri.

În orice caz, a subliniat Vladimir Putin, nu Rusia a sistat dialogul diplomatic, ci Ucraina. Așa că la Kremlin se așteaptă – spunea joi, 26 mai ac., Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului – ca liderii de la Kiev „să-și vină în fire” și să accepte „realitatea din teren” și „drepturile” Federației Ruse.

Vladimir Putin a recunoscut și blocada nordului Mării Negre, pentru a împiedica Ucraina să-și exporte cerealele, dar a motivat-o prin faptul că Rusia încearcă să împiedice Kievul „să dea cereale contra arme”. Totuși, țarul rus este dispus cu mărinimie să „contribuie la prevenirea unei crize alimentare”, cu o mică condiție: Occidentul să ridice embargoul împotriva Rusiei.

Aproape fără veste, șantajului energetic Putin i-a adăugat și șantajul alimentar. Pentru cazul că occidentalii ar pregăti soluții militare de escortare a navelor din porturile ucrainene încă neocupate, Putin a ordonat ca submarinele din Marea Neagră să fie dotate cu rachete Kalibr. Rămâne de văzut cine clipește primul, nu-i așa? Oricum, o soluție de pace este acum foarte, foarte departe.

hidro
tymbark

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here