logo
RNTV Live

Bogdan Toader:”Asfaltarea Cartierului Mitică Apostol trebuie să reprezinte o PRIORITATE pentru Primăria Ploieșt”

1
Mihai Constantinescu

Bogdan Toader, președintele PSD Prahova: “Asfaltarea Cartierului Mitică Apostol trebuie să reprezinte o PRIORITATE pentru Primăria Ploiești!”

Într-o postare de Facebook,Bogdan Toader,președintele PSD Prahova, a atacat dur Primăria Ploieşti. Acesta a spus că asfaltarea cartierului Mitică Apostol ar trebuie să reprezente o prioritate.

“Miile de locuitori ai cartierului ploieștean Mitică Apostol așteaptă de ani buni ca administrația locală să își îndrepte atenția și asupra lor. Am fost abordat, de multe ori, de ploieșteni care locuiesc în acest cartier și care vor să intre în rândul lumii, să aibă parte de rețelele pe care ar fi trebuit să le aibă deja, de o bună bucată de vreme!

De aceea, indiferent de culoarea politică, îi rog pe toți aleșii locali să voteze, joi, în cadrul ședinței de Consiliu Local al municipiului Ploiesti, pentru alocarea sumei de 9.299.895 lei în scopul demarării lucrărilor de asfaltare în cartierul Mitică Apostol.
Acest proiect de hotărâre merită susținut cu unanimitate de voturi pentru că locuitorii din acest cartier plătesc impozitele și taxele reglementate la nivelul municipalității, însă nu beneficiază nici pe departe, după atâția ani, de condițiile pe care le merită!  
Aștept de la consilierii locali, indiferent ce partid reprezintă, să trateze cu responsabilitate această situație și să dovedească că acționează în slujba cetățenilor!

Oamenii s-au săturat de vorbe. Vor fapte!”, a scris Bogdan Toader, preşedinte CJ Prahova

COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor