Beat şi drogat la volan, pe Centura de Vest Ploieşti. La un pas să se omoare. Asta s-a întâmplat seara trecută pe Centura de Vest a municipiului Ploiești. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au observat cum un autoturism a lovit glisiera metalică de pe partea dreaptă a sensului de deplasare Brașov-București.

Cu această ocazie,  polițiștii au procedat la legitimarea conducătorului auto. A fost vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în municipiu.

Întrucât acesta  avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

Totodată s-a procedat la testarea alcoolscopică a bărbatului, aparatul indicând valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere rezultatele celor două testări, ploieșteanul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice  și conducere a unui autovehicul sub influența  altor substanțe.

Vezi şi https://republikanews.ro/perchezitii-la-angajatii-unei…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *