Trei zile de căldură şi ploi torenţiale
Avertisment de la ANM. Trei zile de vreme extremă.
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă trei zile de disconfort termic şi instabilitate atmosferică, cu temperaturi de 36 de grade, dar şi ploi, vânt şi grindină. Este vorba despre zilele de 27, 28 și 29 august.
În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice și sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade în toate zonele de câmpie și podiș, iar îndeosebi în Oltenia și Muntenia se vor atinge valori de 35…36 de grade.
Îndeosebi după-amiaza și seara, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică (averse torențiale, vijelii, descărcări electrice, grindină) pe arii restrânse temporar accentuată, în zonele deluroase și montane și pe spații mai restrânse în restul teritoriului.
sursa ANM
Foto cu caracter ilustratuv