logo
RNTV Live

În atenția expresă a doamnei Nicoleta Crăciunoiu!

paris-handball-team
Cristian Anghelescu

Fără malițiozitate, dorind numai să prezint cam ce sume de bani se învârt într-un campionat național de primă ligă, am ales Franța doar pentru a-i arăta doamnei Crăciunoiu, specialista în economie a Consiliului Local, că valoarea unui sportiv nu poate fi apreciată de persoane precum dânsa întrucât sportivii au o cotă anume. Stabilită de specialiști în domeniu și bine reflectată, an de an, în urma evoluțiilor respectivului în meciurile de campionat și nu numai! Iar sportivii în cauză, stimată doamnă, se transferă conform contractului cu clubul, după un an, doi sau trei, în funcție de termenii înțelegerii! Fără să se pună problema derapajelor existente la clubul ploieștean pe care dumneavoastră le-ați girat cu bună știință! Sau din neștiință?

Rămâne să vă dumiriți după lecturare și să încercați să înțelegeți că sportul – handbalul sau baschetul, în speță – nu poate fi asemuit cu cartofii și morcovii al căror preț îl cunoașteți, zi de zi! Și chiar și prețul legumelor se mai schimbă, de la un sezon la altul! Sincer, aș fi încântat să știu dacă v-au fost folositoare aceste cifre, mai ales că ele, doar la fruntașa în topul francezilor, reprezintă, cel mai probabil, sume egale cu bugetul CSM-ului de la înființarea din 2004!

Și încă ceva: când vrei să ai o echipă bună, de top, aduci și sportivi străini, cu valoare mare, așa cum au TOATE marile echipe ale lumii! Că nu s-a inventat regula asta la CSM…

Așadar, site-ul francez handnews.fr prezintă în această dimineață situația financiară REALĂ care se regăsește în acest sezon la echipele de primă ligă din Hexagon.

Campioana Franței, PSG Handball, de exemplu, are un buget pentru sezonul în curs de 17,4 milioane de euro, dintre care 5,4 milioane sunt rezervate salariilor!

Saint Raphael, echipa unde joacă românii Rareș Fortuneanu, Mihai Popescu și Alex Șimicu, are al șaselea buget din Franța, în timp ce nou-promovata Saran, formație la care s-a transferat în această vară fostul dinamovist Ibrahima Diaw, dispune de 1,9 milioane de euro!

Iată bugetele tuturor formațiilor din Franța:

  1. PSG Handball – 17.409.813 de euro (5.401.354 pentru salarii)
  2. Montpellier – 7.248.745 de euro (1.639.382 pentru salarii)
  3. Nantes – 4.932.200 de euro (1.505.382 pentru salarii)
  4. Aix – 4.118.900 de euro (1.078.044 pentru salarii)
  5. Chambery – 4.105.062 de euro (1.138.770 pentru salarii)
  6. Saint Raphael – 4.092.000 de euro (1.624.102 pentru salarii)
  7. Dunkerque – 4.066.305 de euro (1.330.242 pentru salarii)
  8. Toulouse – 3.532.066 de euro (1.159.860 pentru salarii)
  9. Nimes – 3.228.000 de euro (1.141.604 pentru salarii)
  10. Creteil – 3.155.075 de euro (1.013.417 pentru salarii)
  11. Ivry – 2.966.101 de euro (976.380 pentru salarii)
  12. Selestat – 2.333.555 de euro (519.244 pentru salarii)
  13. Cesson – 2.155.200 de euro (685.678 pentru salarii)
  14. Saran – 1.949.294 de euro (589.658 pentru salarii)

 

sursă: handnews.fr

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor