Sursă foto: Opinia Timisoarei

Într-un comunicat de presă comun, asociațiile elevilor susțin: „Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor referitoare la greva profesorilor. Asociaţiile de elevi nu au fost invitate. Astfel, se încearcă din nou manipularea opiniei publice împotriva greviştilor, folosindu-se de elevi.”

„Suntem solidari cu profesorii noştri şi îi încurajăm să nu oprească greva până când nu vor primi un răspuns la toate solicitările lor. Manipularea Guvernului şi Ministerului trebuie oprită de urgenţă, pentru că nu profesorii grevişti sunt problemă, ci Guvernul”, mai spun elevii.

Astăzi a avut loc o întâlnire la Ministerul Educației cu reprezentanții profesorilor, elevilor și părinților, pentru scenariile de modificare a calendarelor examenelor naționale. 

Iată comunicatul comun transmis de reprezentanții elevilor din toată țara:

„Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETM) critică lipsa de dialog a Ministerului Educaţiei şi condamnă organizarea unor consultări false.

Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor referitoare la greva profesorilor. Asociaţiile de elevi nu au fost invitate, Ministerul organizând nişte false consultări cu reprezentanţi ai unei structuri organizate prin ordin de ministru, susțin mai multe asociații ale elevilor într-un comunicat de presă.

Astfel, se încearcă din nou manipularea opiniei publice împotriva greviştilor, folosindu-se de elevi.

Considerăm că această minciună vine în scopul de a denatura opinia publică cu privire la grevă, lucru încercat de Minister în mod repetat în ultimele zile. Ministerul îşi dorește să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naţionale, pentru a antagoniza greviştii şi a duce la oprirea grevei.

Dacă într-adevăr s-ar dori găsirea unei soluţii pentru susţinerea examenelor naţionale, Ministerul Educaţiei ar susţine mărirea salariilor profesorilor şi ar consulta asociaţiile elevilor, care au fost vocale în contextul grevei, participând la proteste, discuţii, şi propunând soluţii pentru examenele naţionale.

Suntem solidari cu profesorii noştri şi îi încurajăm să nu oprească greva până când nu vor primi un răspuns la toate solicitările lor. Ne dorim profesori bine plătiţi, care pot trăi decent din salariul lor. Manipularea Guvernului şi Ministerului trebuie oprită de urgenţă, pentru că nu profesorii grevişti sunt problema, ci Guvernul!

Solicităm Guvernului să oprească manipularea cu privire la grevă!”

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *