logo
RNTV Live

Armăsarul Bădie VF a câştigat „Premiul Agriculturii”!

main premiul agriculturii
Cristian Anghelescu

Armăsarul Bădie VF a câştigat „Premiul Agriculturii”!

Hipodromul Ploieşti a găzduit, astăzi, o nouă reuniune oficială de trap. Cea mai interesantă cursă a fost „Premiul Agriculturii”.

Fiind prima reuniune oficială după Derby-ul de Trap al României, ar fi trebuit să se ţină şi „Premiul de Consolare”, cursă rezervată cailor de 4 ani care au participat în derby, mai puţin câştigătorului Star Nobel, dar, cum Vraja Verii nu a fost înscrisă, regulamentul nu permitea desfăşurarea unei curse cu mai puţin de cinci cai.

Marian Costache, în sulky, a câștigat „Premiul Agriculturii”

Prin urmare, „Premiul Agriculturii” a devenit cea mai interesantă cursă a zilei! Aceasta i-a revenit armăsarului Bădie VF, avându-l în sulky pe Marian Costache. Câştigătorul a intrat în posesia celui mai mare premiu în bani acordat astăzi, 1.440 lei. Dar şi a unei cupe şi a unei diplome, premierea fiind făcută de Nicolae Nicolae, zis „Palău”. Nimeni altul decât unul dintre cei mai cunoscuţi driveri din istoria Hipodromului! De două ori câştigător al Derby-ului de Trap al României, în 1981, cu Rodion, şi 1992, cu Ortoza!

În celelalte curse de astăzi, s-au impus Zi-Zi (Premiul Joben), Beatrice VF (Premiul Jurista) şi Famous Foto (Premiul Jana).

La reuniunea de astăzi au asistat peste 300 de spectatori.

rezultate-15-octombrie 

sursa: csmploiesti

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor