Funcționarii Serviciului Public de Finanțe Locale Ploiești au decis să intre în grevă japoneză, alăturându-se astfel colegilor din județ și din țară.
Greva nu afectează, deocamdată, instituția, însă angajații amenință cu sistarea activității, într-un comunicat postat pe Facebook.
Comunicat:
“Vă anunţăm începerea formelor de protest vis a vis de prevederile Legii Salarizării, referitoare la formă de salarizare a funcţionarilor publici din administraţia publică locală. Astfel, începând de astăzi, 24.05.2017, orele 11.00 iniţiem, ca formă de protest , greva japoneză, urmând că, pe viitor, să ne solidarizăm cu formele de protest organizate de sindicatele organizate la nivelul administraţiei publice locale.
Menţionăm că activitatea instituţiei, din respect pentru dumneavoastră , nu va fi astăzi perturbată de grevă şi sperăm să nu apelăm la alte forme de protest, care să vă provoace neplăceri.
Ca toţi funcţionarii din ţară, am aşteptat cu nerăbdare noua Lege a salarizării care, în opinia noastră, urma să aducă reglementări menite să redea salariaţilor bugetari demnitatea şi suportul necesar desfăşurării activităţii în condiţii de maximă seriozitate şi profesionalism.
Practic, din studierea Legii, am constatat că nu se reglementează o salarizare unitară şi că suntem singura familie ocupaţională fără grilă de salarizare, salariile noastre urmând a fi stabilite de către autoritatea locală. Acest fapt va duce la nemulţumiri, interpretări, presiuni şi tensiuni, care vor deteriora, în mod evident, activitatea profesională a funcţionarilor publici.
Considerăm că acest sistem de salarizare va putea duce la politizarea excesivă a administraţiei publice locale, contrară prevederilor legale, dar şi la discriminarea administraţiei locale faţă de cea centrală şi faţă de celelalte sectoare din sistemul bugetar.
Dorim să ne fiţi alături în acest demers care vizează, practic, viaţa noastră, a funcţionarilor publici, până în anul 2022, rugându-va, ca şi cu alte ocazii, să nu ne percepeţi că pe cei de dincolo de barieră, ci că pe cei care luptăm, alături de dumneavoastră, pentru o ţară demnă, în care ascensiunea profesională să se facă pe criterii de profesionalism şi competenţă şi în care funcţia publică să fie ocupată de persoane profesioniste, conştiente de rolul lor în dezvoltarea societăţii.
Va mulţumim pentru înţelegere.”