logo
RNTV Live

Angajații ANAF, în grevă! La Ploiești nu se lucrează cu publicul

greva_anaf
Ciprian Radu

Regionala Ploiești a Agenției Naționale de Administrare Fiscală este în grevă spontană. Nu se lucrează cu publicul, iar angajații ies în stradă. Aceștia sunt nemulțumiți din cauza unor prevederi din Legea salarizării, despre care susțin că le diminuează salariile.

Regionala Ploiești cuprinde județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Teleorman, Giurgiu și Călărași. Nicăieri nu se lucrează cu publicul.

“Nouă ni se mărește planul mereu, dar acum vor să ne scadă salariile cu 25%. Pentru că asta se va întâmpla cu salariile, în unele cazuri, potrivit proiectului Legii salarizării. Se taie salariile tocmai celor de la care se așteaptă încasări  din  ce în ce mai mari. În campanie nu s-a pomenit nimic despre tăieri de salarii, a fost condamnat PDL-ul pentru că a făcut așa ceva, o măsură catalogată drept o crimă. Acum, noi suntem vizați de tăieri de salarii, în timp ce planul de colectare se mărește, iar volumul de muncă este de asemenea în creștere,  având în vedere că sunt 300 de posturi blocate, deci sarcinile sunt preluate tot de noi”, a declarat, pentru Telegrama, Aurel Fănică, liderul de sindicat SED LEX Prahova.

Potrivit acestuia, protestul de luni a fost declanșat spontan și este pe termen nedeterminat.

Acțiuni similare au loc în toată țara.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor