logo
RNTV Live

Angajat CJ plătit cu 6500 de lei: „Timp de 5 luni nu mi s-a cerut nimic!”

bani-finante-lei-financiar-deficit-InquamPhotos-Octav-Ganea-e1608553287385-640×400
Ștefan Petre

Un consilier de vicepreședinte la Consiliul Județean și-a dat demisia la 1 februarie din cauza lipsei oricărui tip de sarcină de serviciu, după cum arată actul oficial depus de acesta.

Ciprian Lucian Tișea, fost angajat al CJ Satu Mare, a prezentat în scrisoarea de demisie atât problemele pe care le-a întâmpinat, cât mai ales niște aspecte absolut îngrijorătoare: lipsa de activitate, atitudinea nepotrivită a oamenilor din instituție și risipirea banilor publici.

„Am transmis și în interiorul partidului (PSD-n.red.) că e inadmisibil ca vicepreședinții Consiliului Județean să nu aibă atribuții. E o demisie de onoare și consider că orice angajat în sistemul public ar trebui să denunțe astfel de situații” – Ciprian Lucian Tișea pentru G4Media

„Motivele pentru care formulez prezenta demisie constau în aceea că de la data angajării și până la data formulării demisiei nu mi s-a solicitat să exercit atribuții efective de serviciu, astfel că nu am avut nici o activitate profesională conform fișei postului, fără a mi se respecta dreptul la muncă”, scrie consilierul demisionar.

„Nu vreau să dau acest exemplu copiilor mei, în condițiile în care fac parte dintr-o familie de antreprenori”, a adăugat Ciprian Tișea, care a relatat în demisie și atmosfera denigrantă din instituție: „din lipsa de activitate s-a ajuns să se autosesizeze și administratorul public cu privire la atmosfera repetată din antecamera vicepreședinților Consiliului Județean, caracterizată de râsete, țipete, atmosferă de clacă, stand-up comedy”.

Citește aici întreaga scrisoare de demisie.

Ciprian Lucian Tișea a fost timp de cinci luni consilierul lui Oliviu Buzgău, vicepreședinte PSD al Consiliului Județean Satu Mare. Instituția e condusă de președintele Pataki Csaba (UDMR), iar din 2022 cei doi vicepreședinți sunt de la PSD: Oliviu Buzgău și Lenuța Cornea, sora ministrului pentru diaspora, Gheorghe Cârciu.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor