logo
RNTV Live

Aglomerație mare la Bușteni, Predeal, Comarnic și Posada – rute alternative

db9999b95b5e24c2be24e16a71a00591-1673096940
Ștefan Petre

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat astăzi aglomerație pe DN1 București-Brașov, pe raza stațiunilor din Prahova.

„La această oră – 12:30, se înregistrează aglomerație pe sensul de coborâre al DN 1 București-Brașov, între stațiunile Predeal și Bușteni, dar și pe tronsonul cuprins între localitățile Posada și Comarnic. Trafic intens este și pe sensul de urcare către Brașov, pe raza stațiunii Bușteni. De asemenea, pe DN 73A este aglomerație între localitatea Pârâul Rece și intersecția cu DN1.”

Pentru DN 1 Brașov-Ploiești-București, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:

– DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – A3 – București;

– DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – A1 – București;

– DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;

– DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.

Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Pe DN 7 Pitești – Sibiu este semnalată aglomerație pe ambele sensuri de mers,  în zona localităților Căciulata și Bascov.

Pe celelalte artere rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța și A3 București-Ploiești, se circulă pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună și valori normale de trafic.

Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să păstreze distanța de siguranță între autovehicule, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic.

Sursă: IPJ Prahova

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor