Administrator bănuit de delapidare din fondurile unei asociației de proprietari din Ploieşti
Un administrator al unei asociații de proprietari din Ploieşti a încercat să dea un tun de 16.000 de lei
Tentaţia de a pune mâna pe bani necuveniţi a fost prea mare aşa că nu a stat pe gânduri şi a încercat sp dea lovitura vieţii. Încercarea a eşuat , iar acum răspunde în faţa legii.
Este povestea unei ploieştence de 55 de ani, administrator al unei asociații de proprietari. Femeia și-ar fi însușit din fondurile asociației suma de 15.619,88 lei.
Săptămâna aceasta, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au definitivat cercetările în dosarul penal al administratorului bănuit de săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Suma a fost recuperată în totalitate.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru a dispune măsurile legale.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro
Foto cu caracter ilustrativ