ADI Deşeuri (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova”) ia în derâdere problema gunoaielor din Ploieşti.

„Este imposibil de acceptat răspunsul ADI transmis către RASP Ploiești, Garda de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, APM Prahova şi DSP Prahova,  prin care  reprezentanții acestei instituții au aflat din mass media că, la Ploiești, gunoiul este neridicat de două săptămâni. Asta demonstrează că nu există o monitorizare în teren a operatorului de salubritate, fapt ce a condus la transformarea orașului într-o mare ghenă de gunoi”, declară primarul Andrei Volosevici.

Vezi şi https://republikanews.ro/restrictii-de-circulatie/

Vezi şi https://republikanews.ro/volosevici-a-cerut-note…/

Vezi şi https://republikanews.ro/bataie/

Vezi şi https://republikanews.ro/accident-mortal-i/

Monitorizare din birou

Din păcate, monitorizarea şi gestionarea unui contract atât de important nu se poate face doar din birou. De aceea, la afirmația ca „la momentul trimiterii prezentei, facem precizarea că platformele gospodărești de pe raza municipiului Ploiești au fost colectate în integralitate” ar fi de râs, dar este, de fapt, de plâns. Monitorizarea reprezentanţilor primăriei Ploieşti în teren, dar şi sesizările disperate ale cetăţenilor cu privire la necolectarea munților de gunoi din oraș exprimă contrariul:platformele sunt pline şi gunoiul este depozitat şi pe lângă acestea, iar pubelele de gunoi de la ploieștenii care stau la case zac şi ele neridicate de două săptămâni.

„Faţă de această adresă, făcută în derâdere faţă de ploieşteni, pot doar să declar că, atât eu cât şi cei doi viceprimari şi administratorul public vom continua demersurile stabilite prin Hotărârea a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă şi asteptăm, în continuare, decizia prefectului şi a CJSU”, a precizat primarul Andrei Volosevici.

Mai jos vedeţi documente edificatoare: Adresa ADI 1508/05.05.2021, Adresa Spitalului Municipal Ploiești 4154/05.05.2021, Adresa RASP 10493/05.05.2021, precum și poze de la platformele de gunoi din oraș cu data si locul acestora.

Vezi şi https://republikanews.ro/controalele-itm-prahova/

Vezi şi https://republikanews.ro/scandal-la-mihai-viteazul/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *