logo
RNTV Live

” Acest Consiliu decontează greșelile trecutului” Interviu cu viceprimarul Ploieștiului, Cristian Ganea

Exclusiv/ Ganea reacţionează şi îl trimite pe Crângaşu în comisia de disciplină
Luiza Toboc

 

Municipalitatea ploieșteană a comis gafe impardonabile, iar efectele acestor gafe sunt vizibile. De la un serviciu de transport public ce se zbate să mai supraviețuiască, la distrugerea sportului local, până la pierderea de proiecte cu finanțare externă. Ori realizarea lor, însă, total fără nicio logică.

Cea mai recentă hotărâre a aleșilor a stârnit valuri de reacții din partea ploieștenilor. Pe timp de vară, prin dispoziție de CL, terasele din Ploiești vor fi deschise doar până la ora 23.00. Consilierii liberali au votat ca atare, în ciuda nemulțumirilor oamenilor.

Viceprimarul Cristian Ganea, prezent în studioul republikanews, a încercat să explice, punct cu punct, de ce s-a ajuns în această situație. Politicul, din punctul acestuia de vedere, a contribuit masiv la ceea ce se întâmplă azi la Ploiești. Politic ce, a spus același viceprimar Ganea, nu ar avea ce să caute în ceea ce se numește decizie a aparatului administrativ.

Totul coroborat cu o lipsă de asumare și o slabă putere de decizie. “Actualul Consiliul Local decontează multe greșeli ale trecutului, ale fostelor administrații”, a mai spus viceprimarul Ganea.

 

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor