logo
RNTV Live

A fost lansat proiectul ”Spitale colorate” prin care Tedi aduce un mic zâmbet copiilor bolnavi

Tedi-Spitale-colorate-5
Theo Tănăsescu

A fost lansat proiectul ”Spitale colorate” prin care Tedi aduce un mic zâmbet copiilor bolnavi

În cadrul programului Spitale colorate, susținut de Maspex Romania prin brandul Tedi, secții de pediatrie își vor schimba înfățișarea. Personaje fantastice, peisaje de poveste desenate în culori vii și calde totodată, vor decora pereții saloanelor unde copiii au nevoie sa se recupereze cat mai rapid. Astfel, micuții cu probleme de sănătate vor trece mai ușor prin neplăcerile bolilor în spații vesele și pline de culoare.

Primul proiect din cadrul programului a fost finalizat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde secția de pediatrie a fost adusă la standarde medicale moderne de calitate și colorată pe placul micilor pacienți.

Ne-am gândit cu mult timp în urmă la un astfel de program însă pandemia a întârziat implementarea lui. Din fericire, în cele din urmă am reușit să-l punem în aplicare prin renovarea secției de pediatrie a spitalului municipal Vatra Dornei. Ne-am implicat și vom continua să o facem pentru că unul dintre principiile companiei Maspex Romania îl reprezintă îmbunătățirea calității vieții în cadrul comunităților în care ne dezvoltăm activitatea. Credem în responsabilitatea pe care o avem față de aceste comunități și dorim să contribuim la stabilitatea lor” – Grzegorz Grabowski, CEO Maspex Romania.

La secția de pediatrie a Spitalului Municipal din Vatra Dornei au fost renovați circa 400 de mp astfel încât pereţii, pardoseala şi tavanele să corespundă exigenţelor sistemului medical. Pereții au fost pictați în culori vesele, relaxând atmosfera și făcând-o mai prietenoasă. Au fost achiziționate 4 paturi pediatrice mecanice cu 3 funcții și un pat pediatric electromecanic cu 4 motoare pentru terapie intensivă. Acestora li s-a adăugat achiziționarea de lenjerii de pat, măsuțe, jucării (puzzle-uri, planșe și creioane colorate).

Investiția realizată de către Maspex  Romania prin brandul Tedi pentru spitalul nostru este deosebit de importantă. Erau saloane care nu mai corespundeau în totalitate standardelor medicale moderne dar, prin implicarea lui Tedi, am reușit să le aducem la alt nivel. Atât medicii noștri cât mai ales copiii și însoțitorii sunt bucuroși de noile condiții. În general, mediul în care ești tratat poate contribui și el la succesul terapiei. Tocmai de aceea suntem convinși că micuții noștri pacienți vor fi externați nu doar sănătoși fizic ci și mai veseli”, a declarat Valentin Stan, manager Spitalul Municipal Vatra Dornei.

Maspex Romania crede cu tărie în ideea că o companie funcționează cu oameni și, mai ales, pentru oameni. Privind în viitor, acționând acum. Planuri de business, obiective – toate se realizează cu multă muncă, cu implicare și cu respect față de semeni și mediul înconjurător. Este mereu alături de oameni și de comunități, de valorile lor și resurse pe care ni le oferă natura. Pentru o viață trăită în armonie împreună.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor