Sâmbătă după prânz pe strada Recoltei din Ploieşti, doi bărbaţi au fost bătuţi de mai mulţi indivizi, în aşa hal încât amândoi au ajuns la spital. Scandalul ar fi pornit de la o maşină staţionată în mijlocul drumului, care stopa drumul victimelor. „În zoua de sâmbătă, 29 octombrie, am fost să-l duc pe socrul meu acasă pe strada Recoltei, am intrat pe strada şi aşa mică şi am observat o maşină Dacia Papuc parcată pe jumătatea străzii, fără a fi cineva pe lângă ea. Am claxonat discret pentru a atenţiona proprietarul maşinii că doresc să trec şi să vină să mute puţin maşina. Au ieşit dintr-o curte lăturalnică doi bărbaţi agresivi cu un limbaj vulgar care ne-au întrebat ce vrem. Socrul meu le-a spus că vrem să trecem şi nu putem de maşina aceea. Acei bărbaţi au venit la el, l-au trânit pe jos şi eu m-am dus să vorbesc cu ei, dar ei au sărit şi pe mine! Soţia mea a sunat la 112, dar echipajul a venit după 15-20 de minute. În tot acest timp, agresorii îmi spuneau să mut maşina de acolo şi soţiile lor spălau pe jos chegurile de sânge care îmi curgeau din nas. Mi-au spus că degeaba chem poliţia că nu o să le facă nimic! La venirea organelor de poliţie, agresorii au făcut pe victimele, ba chiar au declarat că eu aş fi avut un spray paralizant! Mai mult, de faţă cu poliţiştii, soţia mea a fost jignită, iar domnul poliţist ne-a spus că ar fi mai bine să evităm zona! Socrul meu, în timpul agresiunii, a făcut o semipareză și după ce a fost dus la spital, după administrarea de calmante şi-a revenit şi a refuzat spitalizarea. În jurul orei 23:00, eu am fost transportat cu ambulanţa la spitalul Boldescu pentru că aveam fractură de piramidă nazală. Sunt indignat că tot eu trebuie să ajung la secţie să depun plângere, deşi sunt internat! Păcat că ne e frică să mai circulăm în locuri publice”, a povestit cititorul nostru.