Atacată de o rudă cu briceagul
O femeie din Urlaţi s-a trezit atacată cu un briceag chiar de o rudă de-ale sale.
O femeie de 70 de ani din Urlaţi a trecut prin momente terifiante după ce a fost agresată de o rudă de-ale sale. A avut însă puterea de a merge la poliţie la un sfert de oră după producerea incidentului şi de a povesti totul În faţa oamenilor legii aceasta a a reclamat faptul că fusese agresată de o rudă – un bărbat de 38 de ani, care o tăiase cu un briceag în zona gâtului.
Imediat, victima a fost condusă la Spitalul Orășenesc Urlați, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Poliţiştii au dus apoi la sediul poliției şi pe agresor – care are antecedente penale. În faţă oamenilor legii acesta a negat cele povestite de femeie. A declarat că ar fi avut o discuție contradictorie cu femeia și aceasta ar fi căzut singură peste un gard din fier beton.
Ca urmare a cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale din localitate, bărbatul a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunere de arestare preventivă însușită și promovată instanței, care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 zile.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro