Înfrângerea cu CS “U” Craiova (scor 1-2) poate fi ultima pentru Andone pe banca lui Dinamo. Dacă această criză în care au intrat bucureştenii va continua, sunt şanse mari ca „Fălcosul” să fie înlocuit de Ionuţ Negoiţă, iar varianta de ultimă oră este cea a lui Cosmin Contra.

Cu doar 16 puncte acumulate după 12 partide din Liga 1, Dinamo se află pe un ruşinos loc 8, în ciuda faptului că la începutul sezonului se vorbea despre un singur obiectiv: titlul. „Dacă nu iau campionatul, plec eu singur”, a spus, în mai multe rânduri, tehnicianul din Ştefan cel Mare, însă exprimarea echipei lasă de dorit. Acum, „câinii” sunt în pericol să rateze play-off-ul, iar conducerea pare decisă să producă un şoc, menit să îi trezească pe jucători.

Cu toate că atât Negoiţă, cât şi Mutu, noul manager general al clubului, şi-au exprimat încrederea în capacitatea lui Ando de a readuce formaţia pe făgaşul normal, eşecul şi maniera de joc din confruntarea de la Severin nu îl ajută deloc pe Ando.

În cazul plecării lui Andone, principalul vizat pentru înlocuirea lui e Cosmin Contra. Aceasta ar fi prima mutare importantă făcută de Mutu din noua funcţie, el fiind prieten foarte bun cu fostul fundaş dreapta.

Fost jucător la Dinamo în perioada 1996-1999, Cosmin Contra şi-a început cariera de antrenor la Politehnica Timişoara, în 2010. A mai antrenat Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, Guangzhou R&F şi Alcorcon.

Tehnicianul tocmai a fost demis de la Alcorcon, formaţie din liga secundă spaniolă.

Cosmin Contra a fost dorit de Negoiţă încă din vară, în locul lui Rednic, însă la momentul respectiv antrenorul fusese deja în contact cu mai multe echipe din occident, printre care şi Boavista (unde director executiv e Ioan Timofte). „Nu vin la Dinamo. Eu aștept în momentul de față să văd cum se mișcă apele pe aici, prin Spania”, spunea la momentul respectiv fostul mare internaţional. Acum lucrurile stau total diferit, iar prezenţa lui Mutu e o garanţie că proiectul lui Negoiţă e unul serios. Ca atare, şansele ca cele două părţi să se înţeleagă sunt destul de mari.

Ca antrenor, „Guriţă” are un trofeu, Cupa României, în 2013, la cârma Petrolului.

sursa: digisport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *