Crimă la Lupeni

Infirmiera criminală. Şi-a ucis fiul şi apoi a plecat la serviciu.

Oamenii legii au aflat de oribila faptă chiat din gura mamei care a povestit tot ce s-a petrecut. Se pare că totul a pornit de la o ceartă cu fiul său de 36 de ani. Acesta i-ar fi cerut o sumă de bani şi pentru că mama a refuzat, bărbatul a agresat-o. Fiul nu avea loc de muncă. Femeia s-ar fi enervat , a luat un cuţit de bucătărie şi i l-a înfipt în abdomen.

Tatăl celui ucis nu a auzit nimic, ba chiar a plecat cu mama criminală la serviciu.

„Făptuitoarea este o infirmieră, angajată la Spitalul Lupeni, în vârstă de 58 de ani. Miercuri, în jurul orei 05.30, în contextul unui scandal domestic cu fiul său de 36 de ani, fără ocupaţie, potenţat de faptul că i-a cerut mamei lui bani şi se pare de o agresiune comisă de către fiu asupra mamei, aceasta a scos un cuţit din bucătărie şi l-a lovit în zona toracică, după care a plecat la lucru, cu soţul său, care se pare că nu a auzit nimic. Miercuri, în jurul orei 17.00, după ce au venit de la serviciu, i-a relatat soţului că ar fi comis această crimă. Autoarea a sunat imediat la 112 şi s-a autodenunţat”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gina Monica Cibian, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

CITEŞTE ŞI https://republikanews.ro/la-plimbare-prin-ploiesti-inarmat-cu-un-cutit-de-10-cm-reactia-oamenilor-legii/

Foto cu carater ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *