Viteza a făcut cinci victime.
O persoană a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, duminică dimineaţa.
Și asta după ce maşina în care se aflau, care circula cu viteză foarte mare, s-a răsturnat pe autostrada A1, între Timişoara şi Arad.
Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, în accidentul rutier de pe Autostrada A1 a fost implicat un singur autoturism.
„Șoferul acestuia a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, intrând într-un parapet marginal. În urma evenimentului au rezultat 5 victime, dintre care o pers. decedată, alta rănită grav şi celelalte trei rănite uşor. Circulaţia rutieră este oprită momentan pentru efectuarea cercetării locului faptei”, se arată în informarea publicată de Centru INFOTRAFIC IGPR.