Nu o să vorbesc despre tristețea doliului. Pe asta o simți (sau nu), orice cuvânt în plus este de prisos. Vreau, însă, să vorbesc despre furia ce mi-a fost provocată de către unii dintre compatrioții mei. Citesc, pe fluxurile media, o serie de comentarii atât de joase încât îmi găsesc cu greu cuvintele care pot descrie starea de furie trăită.
Aici nu este vorba despre a fi sau a nu fi monarhist. Dacă și acum, în doliu, ești capabil să râzi sau să jignești, în cel mai abject mod cu putiință, nu ești decât un netrebnic. Un nedemn de a te numi cetățean cu drepturi. Ori, mai simplu, ființă umană. Pentru că, de fapt, toate drepturile de care te bucuri în țara numită România ți se trag în urma unor sacrificii imense, politice și de sânge, cu care strămoșii te îndatorează pe veci.
A terfeli acum, în 2016, un simbol al unității, o familie nobiliară europeană care a pus umărul la conturarea identității statale, la civilizarea străbunicilor tăi, reprezintă mizeria absolută în care ai ajuns tu, ca om care pretinzi drepturi și te autodefinești ca fiind european și civilizat.
Suntem mai jos ca oricând, mai răi ca niciodată, cu secole mai neghiobi decât strămoșii noștri. Ne iubim țara doar de pe Facebook, ne întregim neamul la fel.
Ne „luptăm” cu rușii prin comentarii și bancuri pline de curaj pe aceleași rețele de socializare. Uitând, însă, că în alte vremuri, rușii chiar erau aici, pericolul era realmente între noi. Sau peste noi, mai bine spus.
Episodul Crimeea nu este un accident al istoriei. Așa au fost rușii mereu. În România, în 1944, au intrat de 10 ori mai răi și de o sută de ori mai puternici decât i-am văzut acum, pe fluxurile de știri, la doi pași de granițele României. Atunci să-i fi văzut pe postacii de astăzi, să le fi văzut curajul cu care combăteau! Pun pariu că se ascundeau ca viermii prin toate cotloanele.
Ce ușor vorbim astăzi, de pe tabletă sau laptop! Singurul curaj pe care îl avem este să ne plătim abonamentul, ca să nu rămânem cumva fără internet. Cât de simplu judecăm istoria și, în consecință, ce puțin înțelegem, din siguranța letargică a zilei de azi, în România!
Aici nu este vorba despre a jigni o regină. Sau un rege. Pentru că asta sunt și au fost, de drept, indiferent de mizeriile și spălarea pe creier practicate cu atâta succes de istoriografia stalinisto-comunistă.
Aici este vorba despre respectul pe care îl ai față de persoana de lângă tine. Și, mai mult decât atât, față de doliu. Suntem atât de degradați, jignim cu gura plină, nici o urmă de salivă nu se pierde atunci când ne spurcăm între noi. Suntem pigmei aflați sub vremuri, respirând cu nesaț bălăcăreala orientală în care ne zbatem, neputincioși, de secole. „Românii sunt neguvernabili”, îi scria Carol I, tatălui său, în primii ani ai domniei. Pe la 1868. Suntem în 2016, după 78 de ani de „republică” socialistă sau democratică. Priviți, în jur. Nimic mai mult.
sursa: http://actualitateaprahoveana.ro/editia-electronica/editorial/a-murit-regina-romaniei-o-stiti-nevasta-balbaitului-15882