Empatia și bunătatea fac parte din limbajul universal

Mii de copii de origine ucraineană, fugiți din cauza războiului izbucnit pe teritoriul țării lor și-au găsit o casă mai sigură în România. Știm că o casă nu este suficientă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, iar educația pe care o oferim copiilor nu este altceva decât o invesiție sigură în viitor. De asta s-au convins cei din țări precum Spania si Italia în urmă cu câțiva ani. Numărul mare de români plecați cu copii peste hotare, a fost o mare problemă, nu deccât pentru noi, ci și pentru cei care au știut că acești copii trebuie să se dezvolte frumos.

Exact despre asta este vorba și acum. Nu sunt mulți, iar sistemul de învățământ românesc sigur nu e pregătit să fie foarte accesibil pentru copii de origine ucraineană. Sinceri fiind, poate nici pentru mulți dintre copiii de origine română nu este cea mai mai bună variantă.

Lucrez de 15 ani în învățământ și nu am așteptat niciodată vreun minstru, președinte, om cu funcție înaltă să  vină cu soluția salvatoare pentru că tot în anii aceștia, eu ca și multi alți colegi ne-am pierdut încrederea, dar nu speranța.

Numărul copiilor de origine ucraineană nu este unul foarte mare în Prahova, dar este suficient să demonstreze  că în învățământul românesc încă mai sunt oameni capabili.  Și spun asta pentru că de-a lungul timpului au dovedit asta, iar acum e un nou moment pentru a demonstra că acești copii pot învăța și se pot dezvolta aici, chiar dacă nu există la fiecare clasă un translator sau un mediator.

Până la urmă, totul poate fi un exercițiu de empatie. S-au investit bani în cursuri de formare care au ca principal scop desegregarea.  E timpul să dovedim că se poate. Aud frecvent: “Ce faci cu copilul ală care nu înțelege limba română?” Și îmi vine în minte un răspuns tot printr-o întrebare: “Ce faci cu copilul ală care nu a îmțeles nimic din Teorema lui Pitagora?” Și răspunsurile pot fi multiple: de la explicarea metodei, până la desene sau punere în practică cu ajutorul unor activități sub formă de joc. Toate sunt soluții viabile. Așadar, avem soluții și pentru acești copii: orice desen, orice culoare, orice teoremă sau formulă, orice notă muzicală, orice personaj bun sau rău , toate se vad sau se aud la fel și în România și în Ucraina.

Si iată cum am  găsit câteva dintre soluțiile pe care le avem pentru acesti copii, iar marea lor șansă este să nimerească în clasele unor profesori cu mentalitate deschisă. Sunt acei profesori care știu mai mult decât “scoateți o foaie de hartie, scrieți după tablă, te ridici în picioare când vorbești cu mine etc.”.

Copiii aceștia nu au plecat in vacanță, iar cele mai recente amintiri nu vorbesc despre cele mai frumoase momente din viața lor, așa că atitudinea față de aceștia trebuie să fie una specială.

Calitatea de “elev audient” este un nou test de supraviețuire după un război, sute de kilometri și ore de suferintă în vamă.

E clar, ideal ar fi să avem în fiecare clasă un translator sau o persoană care sa îl ajute pe elevul de origine ucraineană să se integreze. Ministerul vorbește și el despre cursuri de limba română pentru acești elevi. Dar până atunci?

Activitățile propuse în primă fază trebuie să fie bazate pe socializare, semne și simboluri standard, zâmbete, desene, cântece, valori comune…toate acestea trebuie fructificate într-o primă etapă.  Pereții claselor trebuie să exprime bucurie. Acești copii trebuie să se simtă în siguranță în școlile românesti. E un aspect esențial pentru dezvoltarea personalității, mai ales că acesta este motivul pentru care au plecat din țara lor, iar noi avem oameni capabili în sistem care îi pot ajuta.

Insă nu totul este despre emaptie. De la empatie la integrare mai sunt câțiva pași : construirea unui set de metode, formarea unor echipe de specialiști care să faciliteze integrarea copiilor refugiați și implicit consilierea psiholgică permanentă.

E clar, ce se întămplă în școlile din România este o soluție provizorie, e o dovadă că vrem, dar vedem dacă putem. Un copil de origine ucraineană nu  poate ține pasul cu programa școlară fară o perioadă de acomodare pentru că în felul acesta copilul riscă să nu se integreze, să se izolze față de ceilalți.

Este o situație neasteptată și nedorită, dar în fața căreia nu putem ridica din umeri. Acești copii merită o șansă, iar noi investim în ei, pentru viitorul nostru, așa cum ar trebui să  o facem cu orice copil indiferent de rasă, etine, sex, religie etc.

E timpul ca ONG –urile să nu mai stea deoparte, să se implice și  să vină cu soluții concrete, e timpul să  demonstrăm  ce înseamnă empatia și bunătatea. Ele fac parte din limbajul universal!