Simona Halep, incredibila!
Numărul 1 mondial este în optimile de finală ale turneului Australian Open, dar calificarea în turul al patrulea a venit infinit mai greu decât se aștepta Simona. Halep și americana Lauren Davis au jucat trei ore și 45 de minute pentru a decide învingătoarea!
Românca a trecut peste accidentarea de la gleznă, peste oboseala acumulată, a salvat trei mingi de meci şi a reuşit calificarea în turul al patrulea, după ce fusese eliminată din primul tur la precedentele două ediţii ale turneului de la Melbourne.
Simona Halep a intrat în istorie la Australian Open. Prin victoria dramatică în faţa lui Lauren Davis (4-6, 6-4, 15-13), numărul unu mondial a egalat meciul cu cele mai multe game-uri disputat vreodată în turneul feminin la primul Grand Slam al anului, 48.
Un meci care intră în istorie
La finalul unui maraton de trei ore şi 45 de minute, în care a salvat trei mingi de meci consecutive, constănțeanca de 26 de ani a declarat că se află la capătul puterilor, fără să mai simtă vreo durere.
„Evident a fost un meci foarte greu. Un meci atât de lung. Nu am jucat niciodat un set decisiv atât de lung. Sunt atât de fericită că am rămas în meci şi că l-am câştigat. Sunt aproape moartă. A fost drăguţ că am putut arăta un asemenea tenis. Sper că le-a plăcut fanilor. Vă mulţumesc că ne-aţi încurajat.
Nu ştiu cât am alergat azi, dar simt că muşchii mei au dispărut. Glezna nu ştiu cum e pentru că nu o mai simt. E bine că sunt din nou în optimile acestui turneu”, a declarat Simona, la finalul meciului, în care a alergat 4,5 kilometri.
Acesta a fost al treilea cel mai lung meci de pe tabloul feminin din istoria Australian Open. de asemenea, partida a a avut 48 de game-uri, egalând astfel recordul din sfertul de finală al ediţiei 1996 de la Melbourne, dintre Chanda Rubin şi Arantxa Sanchez Vicario (4-6, 6-2, 14-16).
Ana Bogdan a fost eliminată
Într-un alt meci disputat la aceeași oră, prahoveanca Ana Bogdan a fost eliminată de americanca Medison Keys, 3-6, 4-6, la capătul a 74 de minute de joc.
sursa: digisport