Patru persoane intoxicate cu monoxid de carbon
La un pas de tragedie! Patru persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon la Câmpina!
Potrivit ISU Prahova, cele patru persoane, toate adulte, se aflau într-o construcție improvizată.
Acestea s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emisia provenind de la o sobă.
Adăpostul se află pe Calea Doftanei.
Din fericire, nu a murit nimeni. Toate cele patru persoane se aflau în stare de conștiență la sosirea salvatorilor.
Au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Câmpina.