Tragedie la un meci de fotbal juniori în Prahova
Tânărul fotbalist Ciprian Gheorghe a trăit sâmbătă șocul vieții. Din teren, acesta a asistat la decesul tatălui său, Haralambie, unul dintre spectatorii prezenți la Ceptura.
Contând pentru prima etapă a campionatului județean de juniori B, partida dintre CS Ceptura și Viitorul Fortuna Breaza a avut parte de un debut trist.
Era minutul 15, scorul 0-2, atunci când arbitrul a oprit jocul în urma semnalelor disperate venite din apropierea tribunei. Un spectator, cel mai probabil cardiac, a suferit un infarct iar ajutorul imediat nu a putut fi oferit. Cum se cunoaște, la acest nivel prezența unei ambulanțe nu este obligatorie iar asistentul medical delegat nu are în dotare mai mult decât câteva fașe și… o sticlă cu apă!
Așa încât a fost chemată o mașină a Salvării aflată în apropiere dar… neechipată corespunzător!
Declarația antrenorului Marius Vișan
“După o electrocardiogramă și o branulă aplicată a fost deplasat spre Ploiești în ideea ca, pe drum, să fie transbordat într-o altă mașină a Salvării mai bine utilată. Cert este că asistenta de pe mașina care l-a luat de la stadion a și spus că nu crede că persoana va rezista până la Ploiești!” a declarat, pentru Republikanews, antrenorul echipei brezene, Marius Vișan.
Același tehnician a mai spus că Ciprian, copilul rămas fără tată, va fi sprijinit și ajutat pentru a trece cât mai ușor peste ireparabila pierdere.
“Din păcate, a rămas copilul ăsta fără tată! Un om deosebit, la fel cum sunt toți părinții care vin după copii la meciuri. De patru ani suntem în permanentă relație, ne cunoaștem bine unii cu alții, ne sprijinim și încurajăm fotbalul! Copiii știu și simt asta, suntem precum o mare familie! Îl vom sprijini pe Ciprian, în această seară vom fi prezenți cu toții lângă el! Este un moment greu al vieții sale dar nu îl vom părăsi și-l vom ajuta să-și împlinească visul. Este un copil de 13 ani deosebit de talentat, apărător central, remarcat și solicitat la lotul național de profil!” a conchis tehnicianul echipei Viitorul Fortuna Breaza.