Ghidul absolventului din promoția 2026! Cum poți primi 1.980 de lei de la stat și ce termene limită trebuie să respecți?
Absolvenții din promoția 2026 care doresc să beneficieze de sprijin financiar și de ajutor pentru integrarea pe piața muncii au la dispoziție un termen de maximum 60 de zile de la finalizarea studiilor pentru a se înregistra la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM). Această regulă se aplică tuturor absolvenților de gimnaziu, școală profesională, liceu, învățământ special, postliceal sau universitar (de stat sau privat).
Înregistrarea este obligatorie pentru a putea solicita ulterior indemnizația de șomaj. Aceasta se acordă timp de 60 de zile după expirarea termenului inițial, are o durată de 6 luni și reprezintă 50% din valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR). Pe lângă șomaj, înscrierea oferă acces gratuit la cursuri de calificare, consiliere profesională și mediere pentru angajare.
Tinerii de peste 16 ani care se înregistrează în termenul legal de 60 de zile și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă de cel puțin 12 luni primesc o primă de inserție de 1.980 de lei (echivalentul a de trei ori valoarea ISR). Banii se plătesc în două tranșe egale: prima jumătate la data angajării, iar a doua după un an complet de activitate.
Cine NU poate beneficia de aceste facilități? Nu au dreptul la aceste beneficii absolvenții care:
- Aveau deja un loc de muncă la data finalizării studiilor.
- S-au reangajat la un angajator pentru care au mai lucrat în ultimii doi ani.
- Au fost admiși la un alt nivel de învățământ înainte de a solicita drepturile.
Pentru a se înregistra, absolvenții trebuie să depună la AJOFM de domiciliu: buletinul, diploma sau adeverința de absolvire (cu data exactă a finalizării cursurilor), un CV, o declarație de sănătate pe proprie răspundere și acordul GDPR (formulare asigurate de agenție). Depășirea celor 60 de zile duce la pierderea definitivă a dreptului la șomaj.
Mai multe știri pe republikanews.ro