Polițistul de 27 de ani, cu cinci ani vechime în IPJ Prahova, a fost pus la dispoziție și cercetat disciplinar! Surse susțin că ar fi obținut în total 700 de lei din amanetarea echipamentului instituției
Potrivit IPJ Prahova, față de agent a fost dispusă măsura punerii la dispoziție, în conformitate cu prevederile legale, fiind declanșată și procedura disciplinară prin efectuarea cercetării prealabile.
Surse apropiate anchetei susțin că polițistul și-ar fi amanetat de două ori laptopul de serviciu, obținând de fiecare dată câte 350 de lei, respectiv un total de 700 de lei.
Reprezentanții IPJ Prahova au precizat că polițistul a făcut obiectul unor verificări și monitorizări interne, în urma cărora au fost constatate aspectele care fac obiectul dosarului penal.
Agentul își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova de aproximativ cinci ani.
„Inspectoratul Județean de Poliție Prahova se delimitează de astfel de comportamente, care nu sunt compatibile cu valorile și standardele instituției, și pune în aplicare prevederile legale în materie disciplinară”, au transmis reprezentanții instituției.
De asemenea, IPJ Prahova subliniază că toți cetățenii sunt egali în fața legii, iar măsurile legale vor fi dispuse indiferent de calitatea persoanelor implicate.
Mai multe știri pe republikanews.ro