Primăria Municipiului București pregătește un nou regulament pentru terase: Ciprian Ciucu anunță reguli clare și proiecte de regenerare urbană în centru

Constantin Corina
2 Min Read

Primăria Municipiului București elaborează un nou regulament de funcționare pentru terasele din zona centrală a orașului

Inițiativa are ca scop crearea unui mediu urban civilizat, curat și decent, în care activitatea comercială să fie atractivă, dar să respecte legislația în vigoare și spațiul destinat pietonilor.

Consultări deschise cu industria ospitalității

Pentru a asigura un cadru legal predictibil, primarul general Ciprian Ciucu a organizat o dezbatere cu reprezentanții domeniului HoReCa, cerându-le feedback și implicare directă. La întâlnire au participat, de asemenea, specialiști din cadrul Direcției de Urbanism și reprezentanți ai Poliției Locale a Municipiului București.

„Vrem să vă împărtășim viziunea noastră legată de acest nou regulament și așteptăm de la dumneavoastră să ne spuneți ce probleme, ce sugestii aveți. Vrem să luăm feedback. Astfel încât comerțul să fie legal, predictibil, civilizat, iar acest regulament să vă ajute. Sunteți importanți pentru acest oraș! Și vrem să ne fiți parteneri în această discuție, ca împreună să facem orașul să arate decent”, a declarat primarul general, la începutul discuției.

Sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti

Sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti

Curățenia urbană nu se va opri la terase. Primarul general a anunțat că, ulterior, municipalitatea va elabora un alt regulament dedicat fațadelor și semnalisticii firmelor, impunând dimensiuni și proporții clare pentru a elimina haosul vizual (aspectul de „sorcovă”) de pe clădiri.

Viziunea administrației pentru zona centrală este axată pe crearea unui spațiu pietonal prietenos, definit de o viață economică și culturală efervescentă, unde cafenelele și restaurantele să coexiste armonios cu librăriile și spațiile culturale. Pentru a atinge acest obiectiv, după faza de „reparații și ordine”, vor fi demarate mai multe proiecte de regenerare urbană, vizând în primă etapă următoarele zone emblematice:

  • Strada Ion Brezoianu;
  • Bulevardul Magheru;
  • Piața Alexandru Lahovari;
  • Piața Amzei.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article