O adolescentă de 14 ani și iubitul ei, în vârstă de 20 de ani, au fost reținuți după ce au ucis-o pe mama fetei, care se opunea relației lor. Ancheta arată că cei doi i-au administrat victimei somnifere în băutură, iar tânărul a lovit-o, a sufocat-o cu o pernă și a înjunghiat-o cu un cuțit, la îndemnul adolescentei
Trupul femeii a fost ascuns câteva zile, apoi abandonat pe un teren din județul Ilfov, unde a fost descoperit de autorități pe 16 octombrie 2025.
Pe 17 octombrie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală: tânărul de 20 de ani este cercetat pentru omor calificat comis cu premeditare, iar adolescenta de 14 ani pentru instigare la omor calificat comis cu premeditare. Ancheta a stabilit că relația lor era refuzată de victimă, iar minora l-a determinat pe partener să o ucidă, punând chiar la dispoziție cuțitul folosit.
Cadavrul a rămas în locuință mai multe zile, timp în care cei doi căutau un loc pentru a-l ascunde. Ulterior, acesta a fost îngropat într-un sac de plastic, fiind transportat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru necropsie.
Cei doi inculpați, adolescenta si iubitul, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar procurorii vor solicita arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului și a Serviciului Omoruri al Poliției Capitalei, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4, care a sesizat dispariția victimei pe 13 octombrie 2025.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.