Indemnizația pentru creșterea copilului a fost plafonată. Când intră în vigoare măsuraValoarea maximă a indemnizației pentru creșterea copilului este de 8.500 de lei.

9 prahoveni au intrat în atenţia poliţiştilor după ce au existat indicii că se încearcă obţinerea fără drept a indemnizaţiei pentru creştere a copilului, poliţiştii reuşind împiedicarea bănuiților de a produce un prejudiciu de 600.000 lei la bugetul statului. Cercetările care i-au vizat pe cei 9 prahoveni, au fost făcute de către Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din I.J.P. Prahova sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals, în diferite forme de participație.

Iniţial totul părea că va funcţiona ca pe roate. Doi dintre bănuiţi ar fi racolat tinerele, sârmane si needucate, pe când erau gravide şi le-ar convins să le facă acte fals în baza cărora ar fi solicitat Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova acordarea indemnizației de creștere a copilului.

Urmare a activității efectuate în cauză, s-a reușit împiedicarea bănuiților de a produce un prejudiciu de 600.000 lei bugetului statului.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu propunere de emitere a rechizitoriului și sesizare a instanței competente a soluționa cauza.

sursa comunicat IJP Prahova

foto cu caracter ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *