Tanczos Barna: Ajutoarele sociale trebuie regândite în ansamblu

Cătălina Dumitrache
3 Min Read

Vicepremierul Tanczos Barna susţine regândirea sistemului de acordare a ajutoarelor sociale, arătând că, în timp ce România importă zeci de mii de muncitori din Asia, numeroşi români apţi de muncă se mulţumesc cu sprijinul financiar acordat de stat şi ”„nu au absolut niciun apetit pentru a veni şi a munci şi pentru a trage la căruţa care se numeşte economia naţională”. Tanczoz este de părere că sistemul acordării ajutorului de şomaj ar trebui modificat.

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că actualul sistem de ajutoare sociale trebuie revizuit, întrucât o parte importantă dintre beneficiari ar fi apți de muncă, dar preferă să trăiască din sprijinul oferit de stat. Oficialul a subliniat că, în timp ce firmele caută angajați și România aduce muncitori din Asia, mulți români refuză să intre pe piața muncii.

Declarațiile vicepremierului

„Ajutoarele sociale trebuie regândite în ansamblu, pentru că sunt foarte multe persoane care ar fi apte de muncă, dar având ajutorul social se mulțumesc cu banii aceia și nu au absolut niciun apetit pentru a veni și a munci. Trebuie văzut cine are cu adevărat nevoie de sprijin – cei cu handicap, cu boli grave sau în situații care nu le pot fi imputate. În rest, cei apți de muncă trebuie să vină să muncească”, a spus Tanczos Barna la Digi24.

El a adăugat că „o societate care nu se bazează pe muncă nu are cum să se dezvolte”, iar România se confruntă deja cu o „problemă demografică uriașă”, accentuată de plecarea a milioane de români în străinătate.

Modificarea sistemului de șomaj

Vicepremierul a anunțat că guvernul are în vedere modificarea regulilor privind ajutorul de șomaj. „Atâta timp cât firmele caută angajați și vin zeci de mii de muncitori din Asia să suplinească lipsa, cred că trebuie să reducem perioada în care se acordă ajutor de șomaj”, a explicat el.

Tanczos consideră că sprijinul financiar trebuie să rămână pentru cei aflați în dificultăți reale, dar să fie limitat pentru persoanele care pot munci și refuză să o facă.

Sprijin pentru angajarea tinerilor și a persoanelor de peste 50 de ani

În acest context, vicepremierul a anunțat că Executivul pregătește măsuri pentru susținerea firmelor care angajează persoane trecute de 50 de ani, dar și absolvenți de liceu sau de școli profesionale.

„Măcar cei care am rămas acasă trebuie să muncim”, a conchis Tanczos Barna.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article