Autoritățile prahovene au desfășurat o amplă acțiune de control a vehiculelor de transport marfă, în special cele care transportă agregate minerale de la balastiere. Acțiunea a avut loc pe drumurile județene DJ 101A și DJ 101E, în comuna Poienarii Burchii și satele Cărbunari, Ologeni și Tătărăi, zone unde localnicii și autoritățile semnalaseră frecvent probleme legate de trafic greu și posibile depășiri de tonaj.

Pe parcursul verificărilor, au fost controlate cinci autovehicule care transportau agregate minerale, fără a fi constatate abateri sau nereguli. De asemenea, au fost întoarse din drum mai multe camioane pentru recântărire la un furnizor local, însă rezultatele au arătat că nu au fost încălcate prevederile legale privind masa totală maximă admisă a vehiculelor.

Autorităților spun că acțiunea a avut un caracter preventiv și a urmărit respectarea reglementărilor în domeniul transporturilor rutiere, dar și protejarea infrastructurii rutiere și a mediului.

Astfel de controale vor continua în perioada următoare, pentru a combate transporturile ilegale, a proteja drumurile județene de degradare și a crește siguranța rutieră în zonele afectate de traficul greu.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.