Odată cu prima zi de vacanță, polițiștii din Prahova trag un semnal de alarmă! Copiii sunt liberi, dar nu invincibili. Campania „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” aduce în prim-plan pericolele reale care pândesc adolescenții în timpul liber: abuzuri, trafic de persoane, consum de droguri și riscuri online.
Echipe mixte de polițiști și specialiști ANITP au ieșit pe străzile din Ploiești — în gări, parcuri și zone aglomerate — pentru a vorbi direct cu tinerii despre cum să rămână în siguranță. Mesajul e clar: vacanța e pentru distracție, nu pentru decizii care pot schimba o viață întreagă!
Copiii au aflat cum pot spune „nu” anturajelor toxice, ce riscuri aduce contactul cu persoane necunoscute și de ce e vital să nu ofere date personale online.
Campania continuă toată vara. Pentru ca fiecare copil să ajungă adult… la timpul potrivit.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook