Cine ar fi crezut că în adâncurile munților se ascunde o comoară de sare cu o istorie începută cu peste trei secole în urmă? Salina de la Slănic, un loc plin de poveste și mister, își dezvăluie tainele încărcate de veacuri de exploatare și tradiție.
În jurul anului 1685, spătarul Mihail Cantacuzino a făcut o descoperire care avea să schimbe destinul regiunii Slănic Prahova: un bogat zăcământ de sare. Astfel, cu dorința de a deschide o mină, a cumpărat moșia Slănic, începând astfel o poveste de succes în industria sării. În documentele vremii se menționează că înainte de 1685 existau deja ocne de sare în zonă, la 5 km est de Slănic, în Teișani.
Exploatarea a început în 1688, pe Valea Verde, continuând cu deschiderea exploatărilor la Baia Baciului între anii 1689-1691. În 1713, Mihail Cantacuzino a donat moșia și ocnele de sare Mănăstirii Colțea din București.
Metoda de exploatare evoluase de-a lungul secolelor, trecând de la metoda „clopot” din secolul al XVII-lea, la exploatarea subterană modernă începând cu secolul al XX-lea. În anul 1912, s-a început extragerea sării și din exploatarea Mihai, iar în 1943 s-a trecut la o nouă exploatare sub minele Carol și Mihai, denumită Unirea.
Această mină a fost în funcțiune până în 1970, când exploatarea s-a mutat în mina Victoria, marcând astfel o nouă etapă în istoria salinei.
Astăzi, Salina de la Slănic rămâne o mărturie vie a bogăției naturale și a ingeniozității umane, atrăgând turiști din întreaga lume pentru a descoperi secretele ascunse ale adâncurilor sării.