Ultima etapă din turul Fazei a II-a din Divizia A1 la volei masculin a fost deschisă de Tricolorul LMV Ploiești, care a întâlnit, astăzi, în Sala „Olimpia”, câștigătoarea Fazei I din campionat, Steaua București. După două meciuri în deplasare, elevii antrenorilor Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu au revenit acasă, evoluând într-un meci deosebit de important pentru șansele de a urca un loc în clasament.
Iar Tricolorul LMV Ploiești a încheiat prima parte a fazei finale din Divizia A1 într-o manieră superbă, obținând toate cele trei puncte puse în joc, în urma unui succes în patru seturi.
În prima parte a actului întâi, însă, Steaua București s-a aflat la conducere, scor 4:1, respectiv 7:2. Voinea a dat semnalul de trezire în tabăra ploieșteană, care, printr-o apărare mult mai atentă, a reușit să revină în joc, egalând situația de pe tabelă la 10.
Steaua a răspuns prin două puncte la rând, dar Tricolorul LMV a descoperit slăbiciunile echipei bucureștene, preluând pentru prima dată conducerea, după trei reușite consecutive, dintre care două ale lui Dushkov, inclusiv un as. Cu o preluare bună făcută de Skundric, Milivojevic sau Voinea, cu scheme gândite perfect de coordonatorul Carrasco și atacuri exacte ale lui Vargas, Zhylinskyi și Milivojevic, Tricolorul LMV s-a desprins tot mai mult, 16:13, respectiv 20:14.
Echipa oaspete a încercat să revină, înjumătățind ecartul gazdelor, scor 21:18, dar Vargas a adus Tricolorul LMV la șase mingi de set, act adjudecat, în final, cu scorul de 25:20.
În setul secund, ploieștenii au început cu două puncte la rând, ecart menținut până la 4:2, când Steaua a preluat conducerea, după o serie de trei puncte consecutive. Dar gazdele aveau să revină în frunte până la primul timeout tehnic, scor 8:6.
Apoi, Ghimeș&Co. au fost de neoprit, în special pe atac (au încheiat cu procentaj de 67%), iar Tricolorul LMV s-a desprins decisiv, după un parțial de 10:3, Vargas și Zhylinskyi fiind principalii responsabili cu punctele în această perioadă. Steaua a mai redus din diferență, 19:12, însă gazdele au încheiat actul în forță, cu un nou parțial de 6:3, adjudecându-și setul cu scorul de 25:15.
Astfel, setul al treilea devenea unul de maximă importantă pentru oaspeți, care urmăreau să rămână în joc. Iar echipa bucureșteană a condus în startul actului, scor 4:2, respectiv 5:4.
A urmat o perioadă în care inexactitățile au dominat în ambele tabere, Tricolorul LMV punctând, însă, de patru ori la rând, pentru a prelua conducerea, după care Steaua a reușit patru puncte consecutive, revenind în frunte, scor 10:9.
Voinea și Vargas a readus Tricolorul LMV la conducere, scor 12:10, iar Dushkov a mărit ecartul, câteva momente mai târziu, printr-un as, scor 16:13. Însă, de la 17:14, oaspeții au fost mai inspirați la fileu, punctând de patru ori la rând. Milivojevic a egalat rapid, pentru ca, apoi, Steaua să reușească o nouă serie de trei puncte consecutive, distanțându-se la 22:19.
Ploieștenii s-au apropiat la un singur punct, scor 22:21, după câteva intervenții salvatoare ale lui Skundric, Vargas punctând, dar echipa bucureșteană a ajuns, ulterior, la două mingi de set.
Milivojevic a salvat prima oportunitate a oaspeților de a închide actul, dar nu au putut să închidă și următorul punct, deși au avut câteva șanse foarte bune, iar Steaua a câștigat setul cu scorul de 25:23.
În actul al patrulea, echipa antrenată de Bogdan Tănase și Răzvan Roșu a avut inițiativa în prima parte, conducând cu 3:1, respectiv 8:5.
Riabukha, Voinea și Carrasco (impresionant la blocaj) au întors rezultatul, Tricolorul LMV preluând conducerea, scor 10:9.
Echilibrul s-a menținut până la 12:12, când, cu o preluare mai eficientă, Steaua a ajuns din nou în frunte, punctând de trei ori la rând, Cubrilo fiind de neoprit de către gazde. Riabukha, Voinea și Centelles au contribuit decisiv la revenirea ploieștenilor, Tricolorul LMV reușind trei puncte consecutive, dintre care trei blocaje.
Carrasco a continuat seria paselor perfecte, iar gazdele s-au distanțat la 20:17. Steaua a găsit soluțiile pentru a egala, după un parțial de 4:1, însă jocul atent la blocaj al lui Dushkov și Centelles a adus echipa ploieșteană la trei mingi de meci.
Bucureștenii au salvat două dintre oportunități ale gazdelor de a închide partida, dar Milivojevic a pus punct meciului, printr-un atac fără răspuns din partea oaspeților, scorul fiind de 25:23.
Astfel, Tricolorul LMV s-a apropiat la doar cinci puncte de Steaua în clasament, când au mai rămas de disputat cinci etape din campionat, ajungând la opt victorii consecutive pe teren propriu. Pentru ploieșteni urmează o nouă partidă în Sala „Olimpia”, miercuri, 5 aprilie (ora 18:00), când va primi replica actualului lider, Volei Municipal Zalău.
Casetă
Tricolorul LMV Ploiești – Steaua București 3:1 (25:20, 25:15, 23:25, 25:23)
Sala Sporturilor „Olimpia”, Ploiești; spectatori: circa 350.
Tricolorul LMV: Florin Voinea, Pavel Dushkov, Jose Carrasco, Aleksandar Milivojevic, Kostiantyn Zhylinskyi, Daniel Vargas – Goran Skundric; au mai intrat: Hiroshi Centelles, Cosmin Ghimeș (cpt.), Vladan Aleksic, Kostiantyn Riabukha, Andrei Grigoraș; rezerve neutilizate: Tudorel Farcaș, Tomasz Rutecki. Antrenori: Sergiu Stancu, Mădălin Marinescu.
Steaua: Ivan Kostic, Jorge Almansa, Mihai Gheorghiță, Ciprian Matei, Szalbolcs Nemeth, Nicolae Ghionea (cpt.) – Petar Karakashev; au mai jucat: Nemanja Cubrilo, Milan Peric, Alexandru Muscină, Răzvan Vâlcelean – Ciprian Tofan; rezerve neutilizate: Eduard Ocunschi, Mihai Criste. Antrenori: Bogdan Tănase, Răzvan Roșu.
Arbitri: Tudor Pop şi Cristian Şanta, ambii din Cluj Napoca.
Observator FRV: Angeluş Cotoanţă, din Bucureşti.
sursa: tricolorullmvploiesti